X

Capitala Finlandei intră în izolare

Premierul finlandez a anunţat miercuri seara izolarea capitalei Helsinki şi a regiunii sale, cel mai important loc de răspândire a noului coronavirus în Finlanda, relatează AFP, potrivit agerpres.

”Intrarea şi ieşirea din regiunea capitalei vor fi interzise” persoanelor începând de vineri până la 19 aprilie, a anunţat Sanna Marin în cursul unei conferinţe de presă.

Citește și : Boris Johnson afirmă că peste 400.000 de voluntari au răspuns apelului de a ajuta NHS

”Cu toate acestea, toată lumea are dreptul să meargă acasă”, a precizat premierul.

Un număr de 1,7 milioane de persoane, o treime din populaţia finlandeză, locuiesc în această regiune, provincia Uusimaa, unde au fost identificate peste 500 de cazuri de Covid-19.

Oficial există 880 de cazuri de infectare cu noul coronavirus declarate în Finlanda, unde s-au înregistrat de asemenea trei decese şi unde numai pacienţii cu risc crescut sunt testaţi.

Citește și : Adjunctul ambasadorului britanic la Budapesta, a zecea victimă a noului coronavirus în Ungaria

Potrivit autorităţilor, numărul de cazuri ar putea fi totuşi de 30 de ori mai mare.

Săptămâna trecută, premierul a decretat stare de urgenţă în baza căreia frontiera a fost închisă pentru nerezidenţi şi au fost interzise adunările cu peste 10 persoane.

Tags: coronaviruscovid-19finlandaHelsinkiprovincia UusimaaSanna Marin
Categorii: Externe