Capitoliul şi Pentagonul, închise pentru turişti

Publicat:

Capitoliul, sediul din Washington al Congresului Statelor Unite ale Americii, îşi va închide temporar porţile pentru turişti începând de joi seară până la 1 aprilie ca măsură de ”precauţie”, au anunţat responsabili ai securităţii, după ce un angajat a contractat coronavirusul, scrie agerpres.

Este vorba de un membru al echipei biroului senatoarei Maria Cantwell, al cărui test a indicat prezenţa virusului responsabil de Covid-19, au anunţat purtătorii săi de cuvânt într-un comunicat, citat de AFP.


Citește și : Putin şi Erdogan salută o reducere a tensiunilor în provincia siriană Idlib

Această persoană nu a avut niciun “contact cunoscut” cu senatoarea sau cu alţi parlamentari. Biroul a fost închis şi toţi angajaţii care au fost în contact cu persoana infectată vor fi testaţi.

În paralel, autorităţile responsabile de securitatea Capitoliului au anunţat că “toate vizitele turistice” vor fi suspendate începând de joi ora 17:00 locală (21:00 GMT) până pe 1 aprilie la ora 08:00.

Congresul primeşte până la cinci milioane de vizitatori în fiecare an.

Pentagonul a anunţat, de asemenea, joi, suspendarea tuturor vizitelor turistice începând de joi dimineaţa devreme şi “până la o notificare ulterioară”. În jur de 2.000 de persoane îl vizitează în fiecare săptămână.

Citește și : Recepţia anuală organizată la Casa Albă de St.Patrick a fost ANULATĂ

Şi Curtea Supremă a Statelor Unite, situată vizavi de Congres, va rămâne închisă publicului “până la o notificare ulterioară”.

Statele Unite au înregistrat în jur de 1.300 de cazuri de infecţie cu noul coronavirus şi 38 de persoane au murit în urma acestuia, potrivit statisticilor Universităţii americane Johns Hopkins.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a constituit o secție de votare pentru alegătorii din instituții medico-sanitare din Chișinău

CEC a constituit o secție de votare pentru alegătorii din instituții medico-sanitare din Chișinău Comisia Electorală Centrală (CEC) a constituit o secție de votare în...

Guterres condamnă atacul iranian asupra Israelului, după ce acesta l-a declarat persona non grata

Guterres condamnă atacul iranian asupra Israelului, după ce acesta l-a declarat persona non grata Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat miercuri energic în...

Biden spune că nu susţine un eventual atac asupra siturilor nucleare iraniene

Biden spune că nu susţine un eventual atac asupra siturilor nucleare iraniene Preşedintele american Joe Biden a declarat miercuri că nu sprijină loviturile asupra siturilor...

Unul dintre puținii opozanți ai lui Putin riscă să ajungă într-o colonie penitenciară

Unul dintre puținii opozanți ai lui Putin riscă să ajungă într-o colonie penitenciară Autoritățile ruse au deschis un dosar penal împotriva politicianului de opoziție Lev...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.