Captură impresionantă de canabis în trei zile în sud-vestul Franţei

Publicat:

Aproape o jumătate de tonă de canabis a fost capturată în trei zile în sud-vestul Franţei şi cinci persoane au fost arestate, dintre care un german şi un polonez, a anunţat marţi direcţia regională a vămilor din Toulouse, informează France Presse, potrivit Agerpres.

Cea mai mare operaţiune a avut loc pe 13 decembrie, cu “capturarea a 361 kg de răşină de canabis” la bordul unui convoi de trei vehicule “provenind din Spania”, potrivit unui comunicat al vămilor.


Citește și : Miniştrii de Externe rus, turc şi iranian se apropie de un acord în vederea unei noi Constituţii siriene

La 14 decembrie, la Aveyron, vameşii au controlat un vehicul de călători înmatriculat în Germania.

Sub o placă metalică erau ascunse şase pungi sigilate conţinând în total 19,3 kg de plante de canabis. Şoferul polonez, în vârstă de 38 de ani şi care locuieşte în Germania, a fost arestat, potrivit comunicatului.

Sâmbătă, 15 decembrie, lucrătorii vamali au observat oprit pe autostradă un rulotă înmatriculată în Elveţia, într-o parcare rezervată vehiculelor grele de marfă.

În portbagajul vehiculului condus de un “şofer având cetăţenie germană, singur la bord” au fost descoperite “trei pungi sigilate cu plante de canabis”. În interiorul vehiculului, au fost de asemenea descoperite 86 de alte pungi de acelaşi tip.

Circa 100,5 kg de plante de canabis au fost confiscate.

În total, în trei zile, vameşii au capturat pe 480 kg de droguri.

Citește și : Marea Britanie: 3.500 de militari în stare de alertă pentru o eventuală criză generată de Brexit

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.