Captură record de peste două tone de cocaină în Surinam, destinată pieţei franceze

Poliţia din Surinam a confiscat peste două tone de cocaină destinate pieţei franceze, o captură record în micul stat din America de Sud, a anunţat miercuri procurorul general, relatează AFP, scrie agerpres.

”Cea mai mare captură până acum era de 1.300 de kg şi aceasta ar putea să fie cea mai importantă”, a anunţat procurorul general, Roy Baidjnath Panday.

Citește și : China întăreşte cenzura pe internet

Potrivit media din Surinam, 2,3 tone de cocaină, cu o valoare estimată la 100 milioane de euro, au fost descoperite marţi în portul capitalei Paramaribo.

Drogurile erau ascunse în marfa unui vapor, în mijlocul unor saci de orez, şi erau destinate Guadelupei, de unde urmau apoi să fie exportate către Franţa metropolitană.

Proprietarul companiei maritime a fost arestat, precum şi un ofiţer al vămilor.

Citește și : Norvegia are în vedere excluderea companiei Huawei Technologies din China de la construirea rețelei 5G

Anul trecut, poliţia a confiscat un submarin artizanal utilizat pentru transportul drogurilor. Trei columbieni şi un cubanez au fost arestaţi.

Două săptămâni mai târziu, poliţia a interceptat un avion brazilian cu 500 de kg de cocaină la bordul său.

This post was last modified on 09/01/2019 18:44 18:44

Tags: America de SudcocainadrogurifrantaRoy Baidjnath Pandaysurinam
Categorii: Știrile zilei