Capul unei celebre rețele de hackeri a fost arestat

Publicat:

Capul unei celebre rețele de hackeri a fost arestat

Forţele de poliţie din Ucraina, Franţa, Germania, Norvegia şi Statele Unite l-au arestat, într-un efort comun, pe liderul unei reţele de hackeri care operează din Ucraina şi care s-a aflat în spatele unor atacuri cibernetice menite să extragă sute de milioane de euro de la victimele lor, a anunţat marţi, 28 noiembrie, Europol.

Forţele de ordine au efectuat operaţiuni la 30 de proprietăţi din vestul şi centrul Ucrainei, printre care Kiev şi Cerkasî, pe râul Nipru, dar şi Viniţa şi Rivne, a precizat Europol, cu sediul la Haga, transmite Știri.md.


Un bărbat de 32 de ani suspectat că ar fi liderul bandei, precum şi patru complici au fost arestaţi în timpul acestor operaţiuni. Peste 20 de anchetatori din Franţa, Germania, Norvegia şi Statele Unite au fost trimişi la Kiev pentru a ajuta poliţia locală.

Capul unei celebre rețele de hackeri a fost arestat

„Într-un efort fără precedent, autorităţile poliţieneşti şi judiciare din şapte ţări şi-au unit forţele cu Europol şi Eurojust pentru a destructura şi reţine figuri cheie din Ucraina din spatele unor operaţiuni majore de cerere de răscumpărare”, a precizat organizaţia într-un comunicat.

„Operaţiunea vine într-un moment critic, când ţara se confruntă cu provocările agresiunii militare a Rusiei asupra teritoriului său”, a adăugat Europol.

În acelaşi timp, Europol a înfiinţat un post de comandă virtual în Olanda pentru a analiza în timp real datele confiscate în cadrul percheziţiilor din Ucraina.

Citeşte şi: CSJ a respins contestația unei candidate la funcția de membră a CSM – Stiripesurse.md

 

Acest grup de hackeri a atacat organizaţii din 71 de ţări, infectând aproximativ 250 de servere şi “ducând la pierderi de câteva sute de milioane de euro”. 

 

„Aceşti actori cibernetici sunt cunoscuţi pentru faptul că vizează în mod specific companiile mari şi le paralizează afacerile”, a precizat Europol.

Cele mai recente arestări urmează unei acţiuni a poliţiei din 2021, în care 12 presupuşi membri ai unei bande ransomware au fost arestaţi în Ucraina şi Elveţia.

Capul unei celebre rețele de hackeri a fost arestat

Atacurile ransomware permit accesul la sistemele informatice vulnerabile şi criptarea sau furtul de date, după care se trimite o notă de răscumpărare, solicitând o plată în schimbul decriptării datelor sau nedezvăluirii acestora publicului.

Membrii bandei au jucat roluri diferite, unii pătrunzând în reţele, alţii spălând plăţile cu criptomonede efectuate de victime pentru ca fişierele lor să fie decriptate.

„Odată ajunşi în reţele, atacatorii au trecut nedetectaţi şi au obţinut acces suplimentar folosind alte instrumente, pentru a compromite cât mai multe sisteme posibil înainte de a dezlănţui atacuri ransomware”, a explicat Europol.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani România este ţara care are cea mai tânără bunică, la...

Lavrov, despre alegerile din Franța: ‘Acest lucru nu aminteşte prea mult de o democraţie’

Lavrov, despre alegerile din Franța: 'Acest lucru nu aminteşte prea mult de o democraţie' Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat că alegerile legislative...

Două treimi din instalațiile energetice avariate de ruși au fost repuse în funcțiune la Kiev

Două treimi din instalațiile energetice avariate de ruși au fost repuse în funcțiune la Kiev Kievul a reușit să restabilească două treimi din capacitatea sa...

Alegeri în Franța: Ce soluții are Macron pentru a ieși din blocaj și a forma un guvern funcțional

Alegeri în Franța: Ce soluții are Macron pentru a ieși din blocaj și a forma un guvern funcțional Astăzi are loc al doilea tur al...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.