Carabinierii au stat la rând să doneze sânge

Angajații Inspectoratului General de Carabinieri (IGC) continuă să doneze sânge, menționând că această activitate dă dovadă de empatie și solidaritate.

„Cu fiecare strop donat, carabinierii nu oferă doar sânge — ci și speranță, credință și o șansă reală la un mâine mai bun. Aceste gesturi tăcute spun povești nerostite, încărcate de emoție și solidaritate, care se scriu în fiecare centru de donare și dau viață unor destine”, au menționat reprezentanții IGC.

Citeşte şi: Model rusesc: Copiii din Transnistria sunt băgaţi în cazarmă de la 11 ani – Stiripesurse.md

Totodată, administrația instituției a mulțumit tuturor carabinierilor care, prin exemplul lor, aduc lumină și speranță în viețile celor care au nevoie.

„Solidaritatea lor este cea mai frumoasă dovadă că împreună putem face lumea mai bună”, au declarat membrii IGC.

Menționăm că, în cadrul Companiei Naționale de Donare Voluntară a Sângelui, carabinierii din subdiviziunile IGC au răspuns „prezent”, arătând că empatia și grija față de semeni fac parte din misiunea lor zi de zi.

„În vremuri în care e greu să găsești timp, e și mai prețios să găsești suflet. Iar carabinierii au demonstrat că au, din plin”, se arată în comunicatul autorității.

Tags: Inspectoratul General de Carabinieri (IGC)sange donat
Social