
În Galicia, „capitala spaniolă a caracatiței” nu mai prinde niciun exemplar din apele locale de un deceniu, industria bazându-se integral pe importuri din Mauritania și Maroc, pe fondul scăderii dramatice a populațiilor și al cererii globale tot mai mari.
Conform AP, în orașul O Carballino, cunoscut pentru festivalul său anual dedicat caracatiței și pentru restaurantele specializate, fabricile procesează zilnic tone de moluște, dar niciuna nu provine din apele spaniole, potrivit stiripesurse.
Citește și: UE a aprobat al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei: „Unul dintre cele mai dure de până acum”
„Aici, în Galicia, caracatița a devenit foarte variabilă și rară. Pentru o producție industrială trebuie să asiguri clienților un flux constant,” a declarat Carlos Arcos, manager de export la Frigoríficos Arcos SL.
Compania își aprovizionează acum întreaga cantitate din Mauritania și Maroc, pe măsură ce capturile locale s-au redus constant.
Potrivit pescarilor și oamenilor de știință, scăderea pe termen lung este accentuată de cererea internațională uriașă, în special din Europa, Asia și Statele Unite.
Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE
Pentru a acoperi lipsa, unele firme testează creșterea caracatițelor în bazine, o soluție privită cu îngrijorare de organizațiile pentru bunăstarea animalelor, care denunță condițiile din fermele de acvacultură și impactul asupra unei specii recunoscute pentru inteligența sa.
This post was last modified on 13/08/2025 13:36 13:36