X

Cardinalul italian Pietro Parolin, numărul doi în ierarhia Vaticanului, testat pozitiv la COVID-19

Cardinalul italian Pietro Parolin, secretar de stat şi numărul doi în ierarhia Vaticanului, precum şi adjunctul acestuia, au fost testaţi pozitiv la COVID-19, a anunţat biroul de presă al Vaticanului, potrivit AFP, scrie agerpres.  

Parolin, în vârstă de 67 de ani, ”a fost testat pozitiv la Covid, dar are simptome uşoare şi este în prezent în autoizolare”, a declarat pentru jurnalişti directorul de presă al Vaticanului, Matteo Bruni.

Citește și : Canada autorizează pastila anti-COVID-19 de la Pfizer

Edgar Pena Parra, arhiepiscop venezuelean, adjunctul secretarului de stat, a fost de asemenea testat pozitiv şi este asimptomatic, a adăugat acesta. Amândoi sunt vaccinaţi împotriva COVID-19.

Papa Francisc, în vârstă de 85 de ani, vaccinat la rândul său, se întâlneşte frecvent cu Parolin, mâna sa dreaptă, bun cunoscător al problemelor diplomatice.

Suveranul pontif este un apărător fervent al vaccinării, însă apare în mod frecvent fără mască la ceremonii publice şi nu ezită să intre în contact cu credincioşii sau cu interlocutorii şi să le strângă mână.

Din 10 ianuarie, purtarea unei măşti de tip FFP2 este obligatorie pentru toţi angajaţii Vaticanului, iar paşaportul vaccinal va fi obligatoriu începând din 31 ianuarie.

Citește și : Dominic Raab îl apără pe BoJo în scandalul ‘Partygate’: ‘Este un nonsens!’

Tags: autoizolarecovid-19Matteo BruniPietro Parolinvatican
Categorii: Diaspora