Cardinalul Peter Turkson şi-a prezentat brusc demisia de la conducerea unui departament cheie al Vaticanului

Publicat:

Cardinalul Peter Turkson şi-a prezentat brusc demisia de la conducerea unui departament cheie al Vaticanului, au declarat sâmbătă surse familiare cu acest subiect, potrivit Reuters, scrie agerpres

Turkson, în vârstă de 73 de ani, originar din Ghana, a fost un consilier-cheie al Papei Francisc pe probleme precum schimbările climatice şi dreptatea socială, fiind singurul african aflat la conducerea unui departament al Vaticanului.


Citește și : Rusia vrea negocieri de securitate rapide şi o nouă convorbire între Putin şi Biden

Potrivit unor surse de la Vatican, care au dorit să îşi păstreze anonimatul, suveranul pontif nu a decis încă dacă va accepta sau nu demisia cardinalului.

Turkson conduce un important departament al Vaticanului cunoscut sub numele de “Dicasterul pentru Promovarea Dezvoltării Umane Integrale”. Acesta a fost format în 2016 pentru a reuni patru birouri care se ocupau de teme precum pacea, dreptatea, migraţia şi organizaţiile caritabile.

O sursă a afirmat că Turkson s-a săturat de disputele interne, în timp ce o alta a precizat că acesta a declarat personalului că va spune mai multe după ce papa va lua decizia.

Plecarea sa ar lăsa Vaticanul fără niciun african în fruntea unui departament important, după retragerea cardinalului Robert Sarah din Guineea la începutul acestui an.

Departamentul condus de Turkson a fost supus unei evaluări externe conduse de cardinalul Blase Cupich din Chicago la cererea papei anul acesta.

Citește și : NATO respinge solicitarea Rusiei de a renunţa la aderarea Ucrainei

Decizia sa de a demisiona urmează după două plecări la nivel înalt din departamentul său în timpul verii, una din cauza pensionării, iar cealaltă bruscă şi inexplicabilă.

Hotărârea lui Turkson de a-şi prezenta demisia a fost relatată prima dată de blogul conservator italian messainlatino.it.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.