Care sunt cele trei priorități ale noului șef al NATO Mark Rutte

Publicat:

Care sunt cele trei priorități ale noului șef al NATO Mark Rutte

Olandezul Mark Rutte a preluat marți, 1 octombrie, funcția de secretar general NATO. El a prezentat la sediul Alianței de la Bruxelles cele trei priorități ale mandatului său.

În cadrul ceremoniei de predare-primire a mandatului, Mark Rutte și-a exprimat “recunoștința profundă” față de “munca extraordinară” depusă de norvegianul Jens Stoltenberg aflat timp de 10 ani la conducerea NATO, “cea mai de succes alianță politico-militară din istorie”, potrivit stiripesurse.


Citește și: Aproape 46% dintre moldoveni vor modificarea Constituţiei pentru aderarea la UE (sondaj)

Rutte le-a mulțumit aliaților din NATO pentru că i-au încredințat rolul de conducere: “Este un post foarte important și trebuie să mă ridic la înălțimea așteptărilor”.

El a reamintit că la Summit-ul de la Washington, Aliații au stabilit un curs clar către “o lume mai sigură” și este datoria lui să se asigure că aceste decizii sunt implementate “în mod colectiv”, iar Alianța se adaptează la o lume mai complexă.

Fostul premier olandez și-a anunțat trei priorități:

1. Să ne asigurăm că avem capabilitățile necesare pentru a ne proteja împotriva oricărei amenințări;

2. Sprijinirea Ucrainei în lupta împotriva agresiunii ruse;

3. Abordarea provocărilor globale tot mai mari la adresa securității euro-atlantice.

Astfel, Rutte a subliniat că, în ultimul deceniu, NATO a făcut progrese “extraordinare” în a se asigura că dispune de forțele și capacitățile “de a descuraja și de a se apăra împotriva oricărei amenințări, din orice direcție”.

Cu toate acestea, Alianța are nevoie de mai multe forțe și mai bine echipate, o industrie de apărare transatlantică mai robustă, creșterea capacității de producție, investiții mai mari în inovare și lanțuri de aprovizionare sigure.

“Dar pentru a avea capacități pe măsura nevoilor noastre, avem nevoie de cheltuieli semnificativ mai mari pentru apărare”, a precizat el.

Rutte a spus că nu este îngrijorat de rezultatul alegerilor prezidențiale din noiembrie din Statele Unite: “Nu sunt îngrijorat. Îi cunosc foarte bine pe ambii candidați și am lucrat cu Donald Trump timp de patru ani”.

În acest context, el a explicat că fără Trump statele aliate nu și-ar fi crescut bugetele pentru apărare, peste 20 alocând acum 2% din PIB pentru apărare, față de 4 la momentul la care Trump a cerut acest lucru aliaților.

Noul secretar general al Alianței, la fel ca și predecesorul său, a pledat ferm pentru susținerea Ucrainei, avertizându-l, totodată, pe președintele rus Vladimir Putin că NATO “nu va ceda” în această privință: “Trebuie să ne concentrăm pe efortul de război. Cu cât mai mult vom ajuta Ucraina, cu atât mai repede se va termina războiul”.

Un alt avertisment a fost adresat Beijingului: “China nu poate continua să alimenteze cel mai important conflict din Europa de după Al Doilea Război Mondial fără ca interesele și reputația sa să fie afectate”.

Citește și: Preşedintele Comitetului militar al NATO: Ucraina are dreptul legal şi militar de a lovi adânc în interiorul Rusiei pentru a obţine un avantaj de luptă

“Locul Ucrainei este în NATO”, a mai spus Rutte, a cărui instalare a fost salutată de președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Kremlinul, în schimb, nu se așteaptă la “nimic nou”.

“Îl cunoaștem bine pe dl. Rutte. Nu credem că se va întâmpla ceva nou în politica Alianței. Ne așteptăm ca Alianța Nord-Atlantică să continue să lucreze în aceeași direcție ca până acum”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Netflix, noutățile lunii octombrie. Top filme și seriale

Netflix, noutățile lunii octombrie. Top filme și seriale Netflix a pregătit pentru luna octombrie sezonul 2 din „The Diplomat”, un nou capitol din viaţa zbuciumată...

Muntele Everest crește în înălțime

Muntele Everest crește în înălțime Oamenii de știință au descoperit că muntele Everest, cel mai înalt din lume, crește în înălțime. Ei au încercat să...

Cum se mai ‘simte’ cafeaua noastră cea de toate zilele în 2024?

Cum se mai 'simte' cafeaua noastră cea de toate zilele în 2024? Pe 1 octombrie sărbătorim Ziua Mondială a Cafelei. E – la fel ca...

Bombă de o tonă din Al Doilea Război Mondial, găsită în sudul Budapestei

Bombă de o tonă din Al Doilea Război Mondial, găsită în sudul Budapestei O bombă de producţie americană din Al Doilea Război Mondial, cu greutatea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.