Carențe în activitatea Consiliului Superior al Procurorilor

Publicat:

Carențe în activitatea Consiliului Superior al Procurorilor

Un raport, prezentat astăzi, 26 octombrie, de către Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) dezvăluie o serie de carențe în activitatea Consiliului Superior al Procurorilor (CSP). Printre acestea se numără motivarea vagă a hotărârilor, examinarea subiectelor cu ușile închise și depășirea sistemică a termenului de publicare a hotărârilor CSP.

Potrivit raportului CRJM, în medie, CSP are nevoie de 42 de zile lucrătoare pentru a publica o hotărâre pe pagina web oficială, ceea ce reprezintă o depășire de patru ori a termenului legal. De asemenea, se menționează că doar 4% din hotărârile emise în perioada de monitorizare (1 ianuarie 2020 – 30 iunie 2023) au fost publicate la timp, transmite Știri.md.


„Am identificat hotărâri ale CSP, care au fost publicate peste 520 de zile lucrătoare de la aprobare, iar altele, din 2021, nu au fost publicate nici până în prezent. Acest fapt constituie o abatere gravă a Consiliului Superior al Procurorilor și ridică suspiciuni privind respectarea transparenții activității sale”, a declarat Daniel Goinic, director de program în cadrul CRJM și unul din autorii raportului.

Citeşte şi: Rusia continuă să penetreze politica și economia României? – Stiripesurse.md

Totodată, raportul arată că majoritatea discuțiilor contradictorii au avut loc „în deliberare”, fără a fi clare raționamentele membrilor CSP în luarea deciziilor, iar circa o treime din subiecte au fost examinate cu ușile închise, fără ca societatea să aibă acces.

Astfel, conform unui comunicat CRJM, din 109 ședințe planificate în perioada de monitorizare, CSP s-a întrunit de 90 de ori (83%), celelalte 19 ședințe (17%) au fost amânate din lipsă de cvorum.

La fel, a fost constatată și o planificare imprevizibilă a ședințelor, fiind schimbată frecvent ziua întrunirii. Cele mai multe din hotărârile CSP au motivări vagi, fiind pus accent pe relatarea circumstanțelor de drept și transpunerea tehnică a prevederilor legale, fără a fi relatate raționamentele membrilor CSP, care au stat la baza deciziei. Această practică este aplicată cel mai des în cazul aprobării sau respingerii interimatelor funcțiilor din sistemul procuraturii.

Carențe în activitatea Consiliului Superior al Procurorilor

„Pentru eficiența și transparența activității CSP noi propunem stabilirea unei zile previzibile din săptămână pentru organizarea ședințelor ordinare, utilizarea semnăturii electronice la semnarea hotărârilor CSP, audierea individuală a candidaților propuși pentru funcțiile-cheie din procuratură, dar și reluarea practicii de publicare a proceselor verbale ale ședințelor, așa cum prevede Regulamentul CSP”, a declarat Andrei Nasu, consilier juridic în cadrul CRJM.

De asemenea, printre recomandările autorilor se numără și respectarea cu strictețe a prevederilor legale care impun desfășurarea ședințelor și discutarea subiectelor în ședințe publice, stabilirea unor criterii clare pentru introducerea subiectelor în agenda suplimentară, astfel încât toți membrii CSP să aibă timp suficient să le analizeze, precum și pentru discutarea subiectelor în ședință închisă.

Pentru a elimina carențele ce vizează publicarea documentelor și hotărârilor CSP, juriștii CRJM recomandă suplinirea sau majorarea unităților de personal în cadrul aparatului CSP, îmbunătățirea modului de motivare a hotărârilor ce vizează interimatele funcțiilor de conducere, dar și publicarea opiniei separate ca parte componentă a hotărârii CSP. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cristiano Ronaldo şi-a lansat canalul oficial de YouTube

Cristiano Ronaldo şi-a lansat canalul oficial de YouTube Cristiano Ronaldo şi-a lansat canalul personal de YouTube. Fotbalistul portughez în vârstă de 39 de ani îşi...

CEC îi dă undă verde lui Alexandru Arseni

CEC îi dă undă verde lui Alexandru Arseni Alexandru Arseni, profesor universitar, care și-a anunțat intenția de a candida independent la funcția de președinte al...

O sută de toboşari au cântat la unison în Grădina Palas din Iași, în cadrul „Toboşariadei”

O sută de toboşari au cântat la unison în Grădina Palas din Iași, în cadrul „Toboşariadei” O sută de toboşari s-au întâlnit joi seara pentru...

Contul de X al lui Kylian Mbappe a fost piratat în cursul nopții

Contul de X al lui Kylian Mbappe a fost piratat în cursul nopții În noaptea de miercuri spre joi, contul de X al lui Kylian...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.