Carina Ţurcan rămâne închisă la Lefortovo, fiind acuzată de spionaj

Publicat:

Tribunalul municipiului Moscova a respins apelul avocatului Carinei Ţurcan, fostă membră în consiliul de administraţie al companiei energetice ruse Inter RAO, acuzată de spionaj, de a i se modifica încadrarea juridică în una mai uşoară, informează agenţia de presă RIA Novosti şi cotidianul Moskovski komsomoleţ, conform agerpres.

Astfel, Carina Ţurcan rămâne încarcerată la închisoarea Lefortovo, termenul stabilit de tribunal fiind 13 august. Şedinţa de joi a avut loc cu uşile închise, dosarul ei fiind analizat în condiţii de strictă confidenţialitate.


Citete şi: Putin îşi laudă din nou arsenalul nuclear

Iniţial, se anunţase că recursul său împotriva încarcerării la Lefortovo va fi examinat în regim de videoconferinţă chiar din închisoare, dar ulterior s-a decis ca Ţurcan să fie adusă totuşi la tribunal.

Carina Ţurcan a fost însoţită nu de un convoi al poliţiei din penitenciar, ci de bărbaţi în civil cu cagule pe cap.

Avocatul ei a subliniat că Ţurcan nu-şi recunoaşte vina şi că “nu înţelege ce anume a făcut” pentru a fi acuzată de spionaj. “Ea consideră dosarul penal deschis împotriva ei drept o tentativă de a fi înlăturată din funcţie din cauza principialităţii şi incoruptibilităţii sale”, a afirmat avocatul Dmitri Ţuprik.

Ulterior, în cursul zilei de joi, mass-media ruse au informat că Inter RAO a demis-o pe Carina Ţurcan din consiliul de administraţie al companiei.

Citeşte şi: Liderii din UE au ajuns, după negocieri maraton, la un acord privind migraţia

Săptămâna trecută, tribunalul Lefortovo din Moscova a dispus arestarea Carinei Ţurcan, detaliile cazului nefiind dezvăluite, notează RIA Novosti. Ţurcan, care deţine în acest moment cetăţenia rusă şi română, a fost reţinută la 14 iunie, despre arestarea sa aflându-se abia la 19 iunie.

Potrivit mass-media ruse, care citează invariabil surse anonime şi scurgeri de informaţii, Carinei Ţurcan i se reproşează că ar fi spionat în favoarea României, întrucât ar fi discutat cu “oameni de afaceri români” presupuşi a avea legături cu serviciile secrete române. În condiţiile în care România este membră a NATO, concluzia “logică” a FSB a fost că informaţii furnizate de ea ar fi ajuns în posesia CIA.

Nu se ştie exact ce fel de informaţii ar fi furnizat Carina Ţurcan părţii române. Presa rusă, citând surse din FSB, a scris că ar fi vorba despre date privind o centrală nucleară pe care Rusia intenţionează să o construiască în Turcia, ori informaţii despre furnizări de electricitate în Crimeea şi Donbas.

Citeşte şi: Baie de sânge în campania electorală din Mexic. 133 de politicieni au fost ucişi

Având în vedere că societatea Inter RAO este o companie publică, toate aceste date nu sunt secrete, ci publice. Carinei Ţurcan i se putea reproşa cel mult încălcarea secretului comercial, susţin unii experţi ruşi, conform Novaia Gazeta.

În cadrul companiei, ea se ocupa de exporturile şi importurile de energie electrică furnizată de centrala de la Cuciurgan (Transnistria), iar până în 2012 a condus divizia Republica Moldova-Ucraina-România din cadrul acestei societăţi energetice.

În acest context, editorialista Novaia Gazeta, Iulia Latânina, afirmă că discuţiile cu eventuali oameni de afaceri români făceau parte din obligaţiile sale de serviciu.

Carina Ţurcan a fost arestată conform articolul 276 din Codul Penal al Federaţiei Ruse, care se referă la spionaj. Ea riscă 20 de ani de închisoare.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Apariția strugurilor, un efect al dispariției dinozaurilor

Apariția strugurilor, un efect al dispariției dinozaurilor Atunci când savurați o prăjitură cu struguri sau degustați un pahar cu vin ar trebui să fiți recunoscători...

Un al doilea mandat al lui Trump, elefantul din încăpere la summitul NATO din Washington

Un al doilea mandat al lui Trump, elefantul din încăpere la summitul NATO din Washington Războiul din Ucraina a revitalizat mai mult ca oricând NATO,...

Oamenii lui Șor de la Orhei au ignorat comemorarea victimelor deportărilor staliniste

Oamenii lui Șor de la Orhei au ignorat comemorarea victimelor deportărilor staliniste Autoritățile municipale din Orhei nu au dorit să comemoreze azi victimele deportărilor sovietice...

Putin l-a felicitat pe noul preşedinte reformist iranian şi se aşteaptă la o consolidare a relaţiilor

Putin l-a felicitat pe noul preşedinte reformist iranian şi se aşteaptă la o consolidare a relaţiilor Preşedintele rus Vladimir Putin i-a transmis ''felicitări sincere'' noului preşedinte...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.