X

Carles Puigdemont a depus un recurs la CJUE în încercarea de a-şi prelua mandatul de europarlamentar

Secesionistul catalan Carles Puigdemont, ales europarlamentar la sfârşitul lui mai, a depus un recurs la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), în încercarea de a-şi prelua funcţia, informează luni AFP, scrie agerpres.

Carles Puigdemont, care s-a refugiat în Belgia pentru a se sustrage urmăririi penale lansate împotriva lui de justiţia spaniolă, “a depus o cerere de măsuri conservatorii şi tribunalul va lua o decizie rapid”, a anunţat un purtător de cuvânt al CJUE.

Citește și : Creditarea gospodăriilor din zona euro, la cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani (BCE)

Sursa de informaţie nu a fost în măsură să precizeze dacă o decizie va fi luată înainte de începutul, marţi, al sesiunii inaugurale a noului Parlament European de la Strasbourg.

Preşedinte al Cataloniei în momentul tentativei de secesiune în 2017, Carles Puigdemont a fost ales europarlamentar în urma alegerilor din 26 mai. Însă, fiind dat în urmărire în Spania, el nu s-a prezentat la mijlocul lui iunie pentru a depune jurământul în faţa autorităţii electorale din Madrid, pentru că o revenire în Spania ar fi dus la arestarea lui. Această depunere a jurământului este o condiţie indispensabilă, potrivit legii spaniole, pentru a deveni europarlamentar.

Fost “ministru” regional al executivului lui Puigdemont, ales pe aceeaşi listă la alegerile europene şi instalat de asemenea în Belgia, Tomi Comin este în aceeaşi situaţie.

Săptămâna trecută, preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, le-a comunicat că ei nu pot fi consideraţi deputaţi europeni, dat fiind că nu au depus jurământul la Madrid.

“Justiţiei europene (…) nu i-a luat mai mult de patru ore pentru a admite cererea de măsuri conservatorii împotriva deciziilor lui Tajani”, a notat pe Twitter avocatul lui Puigdemont, Gonzalo Boye, denunţând o atingere adusă “drepturilor europarlamentarilor aleşi”.

Citește și : Comisia Europeană amână decizia privind datoria Italiei (Reuters)

Asociaţii secesioniste catalane au îndemnat la manifestaţii marţi în faţa Parlamentului European, pentru susţinerea europarlamentarilor secesionişti care nu şi-au putut prelua mandatul.

În afară de Puigdemont şi Comin, nici Oriol Junqueras, ales de asemenea la 26 mai, nu va putea să-şi preia mandatul de europarlamentar. Judecat în cadrul procesului împotriva secesioniştilor catalani, care s-a încheiat în iunie la Madrid, Junqueras nu a fost autorizat de justiţie să iasă din detenţia provizorie pentru a depune jurământul în faţa autorităţii electorale spaniole.

Tags: BelgiaCarles PuigdemontCJUEeuroparlamentarStrasbourgTomi Comin
Categorii: Diaspora