X

Carles Puigdemont va rămâne în Belgia cel puţin până la 21 decembrie

Carles Puigdemont şi foştii miniştri din Executivul catalan pe numele cărora au fost emise mandate europene de arestare, vor rămâne în Belgia cel puţin până la 21 decembrie, data la care sunt programate alegerile regionale din Catalonia, a anunţat avocatul Jaume Alonso-Cuevillas, conform eldiario.es, relatează news.ro .

Într-un interviu pentru Rac1, avocatul a precizat că indiferent ce decizie va lua justiţia belgiană cu privire la extrădarea lui Puigdemont şi a foştilor miniştri, întregul proces va mai dura, pentru că va exista un recurs.

“Indiferent ce se va întâmpla, ei vor rămâne în Belgia cel puţin până la 21 decembrie şi estimez că s-ar putea chiar până la jumătatea lunii ianuarie”, a spus Cuevillas.

Fostul lider catalan s-a refugiat în Belgia împreună cu patru dintre foştii săi miniştri, după ce guvernul spaniol a decis plasarea sub tutelă a Cataloniei, care şi-a declarat unilateral independenţa la 28 octombrie.

Puigdemont şi mai mulţi foşti miniştri sunt acuzaţi de autorităţile de la Madrid de rebeliune, răzvrătire şi deturnare de fonduri publice.

Deşi este în Belgia, Carles Puigdemont şi-a anunţat candidatura la alegerile regionale din Catalonia.

Citește și : Coreea de Nord a sărbătorit ultima sa lansare de rachetă balistică intercontinentală

Tags: BelgiacataloniaExecutivul catalanJaume Alonso-Cuevillasmandate europene de arestarePuigdemont
Categorii: Diaspora