Carles Puigdemont NU se teme de o eventuală arestare: ‘Ar fi o măsură barbară’

Liderul catalan Carles Puigdemont a mărturisit că nu se teme că va fi arestat pentru organizarea referendumului privitor la independenţa regiunii de Spania, desfăşurat duminică în pofida folosirii forţei de către Madrid pentru a împiedica populaţia să participe la vot, relatează joi Reuters, potrivit agerpres.  

Executivul condus de Puigdemont urmează să îi solicite luni (9 octombrie) parlamentului regional să declare independenţa, după ce autorităţile catalane au anunţat rezultatele preliminare ale referendumului, potrivit cărora 90% din populaţia Cataloniei susţine ruperea de restul Spaniei.

Citește și: Șeful diplomației maghiare aduce OSANALE Moscovei: ‘Sancțiunile impuse Rusiei nu și-au atins scopul’

Prezenţa la vot a fost de numai 43%, în condiţiile în care majoritatea catalanilor care doresc rămânerea în interiorul regatului spaniol au boicotat scrutinul.

”Personal, nu mi-e teamă de asta (arestare, n.r.). Şi nu mai sunt surprins de ceea ce face guvernul spaniol. Arestarea mea este posibilă, ceea ce ar fi o măsură barbară”, a declarat Puigdemont într-un interviu pentru cotidianul german Bild.

Nici guvernul spaniol, nici justiţia nu au ameninţat cu arestarea lui Carles Puigdemont, deşi Madridul l-a acuzat de încălcarea legii prin ignorarea deciziei Curţii Constituţionale a Spaniei de interzicere a organizării şi desfăşurării referendumului.

Şeful executivului din Catalonia a spus că referendumul de duminică a arătat dorinţa catalanilor de a se desprinde de Spania şi de a continua paşii către secesiune, în pofida faptului că Madridul insistă că acest lucru nu se va întâmpla.

Într-un discurs televizat miercuri, Puigdemont şi-a reluat apelul pentru mediere internaţională, dar a accentuat că rezultatele votului vor trebui să fie puse în practică.

Criza dintre Madrid şi Catalonia, regiune care contribuie cu o cincime la PIB-ul Spaniei, a sporit temerile în rândul investitorilor străini. Fost principat, regiunea are propriile limbă şi cultură şi reclamă de mult timp faptul că ceea ce primeşte în fiecare an de la bugetul central este sub contribuţia sa la venitul naţional al Spaniei, a patra economie din zona euro.

Vezi și: PRIMELE imagini cu atacul terorist din Misrata – VIDEO. Cel puțin patru oameni au murit!

Premierul spaniol Mariano Rajoy a propus lansarea unor tratative multipartite cu privire la creşterea cotei primite de Catalonia de la bugetul naţional spaniol şi la un acord constituţional pentru acordarea de competenţe sporite regiunii. În schimb, Catalonia ar trebui să renunţe la intenţiile sale de declarare a independenţei.

Însă guvernul de la Madrid susţine că regiunea catalană trebuie să ‘revină pe calea legii’ înainte ca negocierile să poată începe.

”Vom merge atât de departe cât doreşte poporul, dar fără folosirea forţei. Întotdeauna am fost o mişcare paşnică. Şi sunt sigur că Spania nu va putea să ignore voinţa atât de multor oameni”, a adăugat Carles Puigdemont în interviul pentru publicaţia germană.

Tags: barcelonaCarles PuigdemontcataloniamadridMariano Rajoyreferendumspania
Categorii: Diaspora