X

Carlos Alcaraz face istorie la Wimbledon și îl învinge din nou pe Djokovic în finală

Alcaraz face istorie la Wimbledon și îl învinge din nou pe Djokovic în finală

Spaniolul Carlos Alcaraz, locul 3 ATP, a câştigat, duminică, pentru al doilea an consecutiv turneul de grand slam de la Wimbledon, învingându-l în finală pe sârbul Novak Djokovici, numărul 2 mondial.

Alcaraz s-a impus cu scorul de 6-2, 6-2, 7-6 (4), în două ore şi 27 de minute, potrivit stiripesurse.

Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

În decisiv, la 5-4, Alcaraz a ratat trei mingi de meci.

Alcaraz şi Djokovici au fost adversari şi în finala ediţiei din 2023 a turneului. Atunci, Alcaraz s-a impus în faţa lui Djokovici cu scorul de 1-6, 7-6 (6), 6-1, 3-6, 6-4, în patru ore şi 42 de minute.

La finala de duminică au asistat numeroase staruri, între care s-au numărat Zendaya, Tom Cruise, Julia Roberts şi Benedict Cumberbatch. Kate, prinţesa de Wales, a fost de asemenea prezentă, ea fiind ovaţionată de public la intrarea în stadion.

Carlos Alcaraz a obţinut un premiu de 2,7 milioane de lire sterline. Djokovici a obţinut 1,4 milioane de lire sterline.

Citește și : Comisia Europeană a dat alerta economică: Turismul în UE s-ar putea prăbuși din cauza încălzirii globale

Tags: AlcarazNovak Djokovicwimbledon
Știrile zilei