Carlos Ghosn, fostul președinte al Nissan, arestat din nou de autoritățile japoneze

Publicat:

Fost președinte al Nissan, Carlos Ghosn, a fost arestat din nou de autoritățile japoneze în legătură cu noi acuzații, acțiune ce probabil anulează orice speranță a acestuia că ar putea fi eliberat pe cauțiune săptămâna aceasta, informează cotidianul The Guardian, citând presa niponă, potrivit mediafax.

Ghosn, care a fost arestat prima dată în luna noiembrie, fiind acuzat de nereguli financiare, a fost arestat din nou, vineri, sub suspiciunea de abuz de încredere în formă agravată, a transmis postul NHK.


Citește și : Încă o demisie în Administrația Trump: șeful Pentagonului va părăsi postul „la sfârşitul lui februarie”

Acțiunea procurorilor vine la mai puțin de o zi după ce o instanță niponă a respins cererea procurorilor de prelungire a perioadei de detenție în legătură cu acuzațiile precedente, hotărâre ce făcea posibilă eliberarea pe cauțiune a fostului oficial.

Ghosn a fost arestat inițial sub suspiciunea că ar fi declarat o valoare mai redusă a veniturilor sale în perioada 2011-2015.

Agenția Kyodo News a relatat că Ghosn a fost arestat vineri în legătură cu acuzații potrivit cărora acesta ar fi utilizat fonduri al companiei Nissan pentru a acoperi pierderi investiționale în valoare de 1,85 miliarde de yeni.

În cazul în care va fi găsit vinovat, Ghosn ar putea fi condamnat la până la 10 ani de închisoare, sau plata unei amenzi de 10 milioane de yeni, ori ambele.

Citește și : Comisia Europeană: Patru bănci importante, suspectate că au încălcat reglementările UE privind concurenţa

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani România este ţara care are cea mai tânără bunică, la...

Lavrov, despre alegerile din Franța: ‘Acest lucru nu aminteşte prea mult de o democraţie’

Lavrov, despre alegerile din Franța: 'Acest lucru nu aminteşte prea mult de o democraţie' Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat că alegerile legislative...

Două treimi din instalațiile energetice avariate de ruși au fost repuse în funcțiune la Kiev

Două treimi din instalațiile energetice avariate de ruși au fost repuse în funcțiune la Kiev Kievul a reușit să restabilească două treimi din capacitatea sa...

Alegeri în Franța: Ce soluții are Macron pentru a ieși din blocaj și a forma un guvern funcțional

Alegeri în Franța: Ce soluții are Macron pentru a ieși din blocaj și a forma un guvern funcțional Astăzi are loc al doilea tur al...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.