X

Carnavalul din Madeira, prevăzut pentru sfârşitul lunii februarie, anulat în urma creşterii contagierilor

Guvernul regional din Madeira a anunţat marţi anularea festivităţilor de Carnaval, prevăzute pentru sfârşitul lunii februarie, ca urmare a evoluţiei contagierilor cu noul coronavirus, potrivit mass-media locale citate de EFE, potrivit agerpres

Într-un mesaj difuzat presei, executivul regional notează că nu se întrunesc condiţiile de securitate sanitară pentru organizarea acestor festivităţi, ce urmau să se desfăşoare între 26 februarie şi 2 martie.

Citește și : Preşedintele Kazahstanului ameninţă cu REPRIMAREA dură a protestelor! Internetul A PICAT peste tot în ţară

Asociaţiile implicate în aceste celebrări şi, care au nevoie de mai multe săptămâni pentru repetiţii, au fost la rândul lor informate.

Potrivit ultimului raport oficial difuzat marţi al Direcţiei Generale de Sănătate (DGS) din Portugalia, insulele Madeira au înregistrat luni 1.322 noi contagieri, astfel încât numărul total al cazurilor pozitive detectate în această regiune a crescut la 25.269 de la începerea pandemiei.

Portugalia, cu 10,3 milioane de locuitori şi aflată în cel de-al cincilea val al contagierilor, a înregistrat în total 1.460.406 de a cazuri confirmate şi 19.015 de decese de la începerea pandemiei.

Citește și : Pfizer şi BioNTech vor dezvolta un vaccin împotriva zonei zoster

Tags: carnavalcoronavirusMadeira
Categorii: Diaspora