
Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe, Carolina Perebinos, a avut astăzi o întrevedere cu Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Muntenegrului la București, Dalibor Đurović.
Citește și: Catlabuga a fost prezentată echipei de la MAIA
În cadrul discuțiilor, cei doi oficiali au evidențiat angajamentul comun pentru consolidarea relațiilor bilaterale dintre Republica Moldova și Muntenegru. Dialogul a fost axat pe aprofundarea cooperării în sectoare de interes comun, precum comerțul, care deține un potențial semnificativ pentru dezvoltarea economică a ambelor state. Un alt subiect de pe agenda întrevederii a vizat procesul de integrare europeană a Republicii Moldova și a Muntenegrului.
Oficialii au subliniat importanța schimbului de bune practici și a sprijinului reciproc în parcursul european al ambelor țări. Interlocutorii au accentuat importanța consolidării relațiilor dintre Republica Moldova și Muntenegru, reiterând necesitatea intensificării dialogului politic și extinderii cooperării bilaterale.