Carp despre „capcana” cetățeniei ruse pentru transnistreni: Pot deveni carne de tun

Deputatul PAS, Lilian Carp, președintele comisiei parlamentare de securitate națională, apărare și ordine publică avertizează tinerii din stânga Nistrului că riscă să se pomenească pe post de carne de tun în războiul Rusiei împotriva Ucrainei vecine.

Citește și: O nouă cursă directă din Chișinău spre Georgia

Carp a vorbit despre acest lucru într-un interviu pentru Radio Europa Liberă menționând că decretul recent al președintelui rus Vladimir Putin, prin care oferă mai simplu cetățenie rusă locuitorilor din regiunea transnistreană „nu ar trebui ignorat”.

„Noi le spunem mai ales tinerilor din stânga Nistrului să evite obținerea cetățeniei ruse, pentru că în cazul semnării unui decret privind mobilizarea din Federația Rusă ei cad sub incidența acestei legi, pot fi mobilizați și folosiți drept carne de tun în războiul lui Putin”, a atenționat Carp.

Carp s-a referit și la angajații așa-ziselor structuri de securitate din stânga Nistrului care au fost lipsiți de cetățenia moldoveană, și care rămân astfel fără prea mult spațiu de manevră.

Potrivit lui, ei nu mai pot să circule liber prin Europa, nu mai pot să se întoarcă în regiunea transnistreană dacă pleacă de acolo și nu mai pot influența anumite procese în stânga Nistrului.

This post was last modified on 28/05/2026 22:43 22:43

Tags: Carpcetățenie rusăLilian CarpTransnistria
Știrile zilei