Carp îl numește „bandit” pe Stoianoglo de la tribuna Parlamentului

Fostul candidat la Președinție din partea socialiștilor și fostul procuror general, Alexandr Stoianoglo, a fost catalogat „bandit” de la tribuna centrală a Parlamentului.

Citește și: Construcția Ambasadei SUA în Moldova – utilitate publică de interes național

Calificativul i-a fost atribuit de deputatul PAS, Lilian Carp, care l-a acuzat că, în calitatea sa de procuror, a făcut un demers la Președinție pentru „eliberarea unui grup criminal organizat”. Declarațiile au fost făcute în timpul dezbaterilor pe marginea proiectului de lege privind comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS și crearea unei singure instituții –  PACCO.

Carp s-a declanșat după ce opoziția a reproșat guvernării că modifică legislația și structura instituțiilor în funcție de conjunctură, menționând inclusiv despre demiterea lui Stoianoglo din funcția de procuror general.

„Pentru ce a fost scos Stoianoglo?  Pentru că a eliberat un bandit care astăzi se află la Londra. Am să citesc un demers a unui bandit, care era procuror și a făcut un demers către Președinție, când se afla în funcția de procuror general, ca sa fie eliberat un grup criminal organizat care se ocupa cu droguri… și este scrisoarea acestui bandit… Acest bandit care a fost procuror și alde dânsul mai sunt,  care au protejat alți bandiți în funcție.  Cum bandiți de ăștia în funcție de procuror protejeaza alți bandiți și le creează coridor verde ca să scape de lege”, a declarat Carp.

Proiectul de lege privind comasarea celor două instituții a fost votat astăzi în prima lectură cu votul a 61 de deputați.

Tags: Alexandr StoianogloCarp StoianogloLilian Carp
Știrile zilei