Casa Albă critică legea ‘extremă şi periculoasă’ din Florida interzicând avortul peste şase săptămâni

Publicat:

Casa Albă a denunţat joi ca “extremă şi periculoasă” noua lege care interzice avortul peste şase săptămâni de sarcină adoptată de parlamentul din Florida, notează AFP, potrivit agerpres.

“Astăzi, parlamentul din Florida cu majoritate republicană a trimis o nouă lege extremă şi periculoasă pe biroul guvernatorului (Ron) DeSantis pentru ca să o semneze”, a criticat purtătoarea de cuvânt a executivului american, Karine Jean-Pierre, într-un comunicat.


Citeşte şi: Sunt diferențele legate de Paște o ‘relicvă a Războiului Rece’? – Black News

Aprobată cu 70 de voturi pentru şi 40 împotrivă de aleşii acestui stat din sud-estul SUA, legea trebuie într-adevăr să fie semnată de steaua în ascensiune a dreptei populiste americane şi posibil pretendent la Casa Albă, Ron DeSantis, care şi-a arătat deja intenţia de a o promulga.

Intrarea în vigoare a acestei interdicţii va face din Florida unul dintre statele care restrâng cel mai mult dreptul la avort fără a-l interzice, de când Curtea Supremă a SUA, dominată de judecători conservatori, a anulat în urmă cu un an protecţia constituţională a avortului pe întreg teritoriul, lăsând diferitele state libere să legifereze.

Această lege înseamnă şi o nouă victorie răsunătoare pentru oponenţii avortului din Statele Unite, într-un moment în care viitorul pilulei pentru avort este ameninţat, după restricţii de acces la această pastilă decise joi de o curte de apel.

Singurele excepţii luate în considerare de legea din Florida sunt cele ale unui “risc grav” pentru sănătatea femeii sau o anomalie letală a fătului, precum şi în cazul violului sau incestului, în limita a 15 săptămâni de sarcină.

Citeşte şi: UE va lansa un al 11-lea val de sancţiuni împotriva Rusiei – Black News

“Această lege interzice avortul legal, dar nu va opri avortul în practică. Avorturile vor fi pur şi simplu efectuate în privat, fără supraveghere medicală şi cu un risc crescut pentru sănătatea femeilor şi pentru bunăstarea lor fizică şi psihică”, a reacţionat aleasa democrată din Florida Lindsay Cross.

Florida a interzis deja în aprilie 2022 avortul peste 15 săptămâni de sarcină, reaminteşte AFP. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Rust, difuzat în premieră la 3 ani după ce Alec Baldwin a împușcat-o pe Halyna Hutchins pe platou

Rust, difuzat în premieră la 3 ani după ce Alec Baldwin a împușcat-o pe Halyna Hutchins pe platou Filmul „Rust” va avea premiera la un...

Eșec juridic pentru X: Platforma lui Musk trebuie să plătească o amendă mare în Australia

Eșec juridic pentru X: Platforma lui Musk trebuie să plătească o amendă mare în Australia Platforma de social media X, deținută de Elon Musk, a...

O statuie a lui Trump dezbrăcat, considerată ‘deplorabilă’ de republicani

O statuie a lui Trump dezbrăcat, considerată 'deplorabilă' de republicani O marionetă de 13 metri înălţime cu chipul unui Donald Trump complet dezbrăcat a fost...

Operă de artă cu stema Țării Românești, scoasă la licitație la Barcelona. Cumpărătorul este un cetățean român și a plătit 500.000 de euro

Operă de artă cu stema Țării Românești, scoasă la licitație la Barcelona. Cumpărătorul este un cetățean român și a plătit 500.000 de euro Un cetățean...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.