Casa Albă: Lumea are o datorie faţă de Arman Soldin şi toţi jurnaliştii ucişi în Ucraina

Publicat:

“Lumea are o datorie faţă de Arman” Soldin, jurnalistul AFP ucis marţi în Ucraina, şi faţă de ceilalţi “10 reporteri şi angajaţi ai mass-media care şi-au pierdut viaţa” transmiţând din zona conflictului, a reacţionat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, informează AFP, potrivit agerpres.

“Gândurile noastre se îndreaptă către familia lui Arman Soldin, care şi-a pierdut viaţa azi (marţi) pe linia frontului în războiul din Ucraina, şi către colegii săi de la AFP”, a declarat Karine Jean-Pierre într-un comunicat, subliniind că “jurnalismul este unul dintre fundamentele unei societăţi libere”.


Citeşte şi: Patru morţi şi mai mulţi răniţi într-un atac asupra unei sinagogi din Tunisia

La rândul său, secretarul de stat american Antony Blinken s-a declarat “devastat” de o nouă dispariţie a unui jurnalist.

“Astăzi, suntem devastaţi să aflăm de decesul jurnalistului AFP în estul Ucrainei”, a spus el într-un discurs la Freedom House, un centru de reflecţie de la Washington. “Ne îndreptăm gândurile către familia şi apropiaţii săi, precum şi către toată familia AFP”, a adăugat Blinken, amintind că “atâţia jurnalişti lucrează pentru a expune şi raporta adevărul, în condiţii extrem de periculoase”.

Coordonatorul video al AFP în Ucraina, Arman Soldin, a fost ucis marţi după-amiaza într-un atac cu rachete Grad în estul Ucrainei, potrivit jurnaliştilor AFP care îl însoţeau.

Bombardamentul a avut loc în jurul orei locale 16:30 (13:30 GMT) în împrejurimile oraşului Ceasov Iar, situat în apropiere de Bahmut, care este vizat zilnic de atacuri ale forţelor ruse.

Arman Soldin, în vârsta de 32 de ani, se afla cu patru colegi care sunt toţi teferi. Erau cu soldaţi ucraineni când au fost surprinşi de atacul rachetelor.

Citeşte şi: Donald Trump este VINOVAT de agresiune sexuală – Black News

Jurnalist reporter de imagine cu experienţă, aflat anterior la post la Londra, Arman Soldin era coordonatorul video în Ucraina din septembrie 2022 şi se deplasa pe front în mod constant.

De asemenea, el a făcut parte din echipa AFP care a acoperit evenimentele chiar primele zile ale invaziei ruse.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mesajul lui Zelenski pentru noul șef al NATO

Mesajul lui Zelenski pentru noul șef al NATO Președintele Volodimir Zelenski a trimis un mesaj noului șef al NATO, Mark Rutte. Liderul ucrainean i-a mulțumit...

Sursă americană: Ucraina ar putea primi vești bune despre apărarea aeriană la summitul NATO

Sursă americană: Ucraina ar putea primi vești bune despre apărarea aeriană la summitul NATO Ucraina ar putea să primească „vești bune” despre apărarea aeriană la...

Statele Unite anunţă un nou ajutor militar de 2,3 miliarde de dolari pentru Ucraina

Statele Unite anunţă un nou ajutor militar de 2,3 miliarde de dolari pentru Ucraina Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a anunţat marţi un nou...

Trei agenți ai FSB, arestați la Odesa. Folosirea perucilor, ca metodă de a scăpa de urmărire

Trei agenți ai FSB, arestați la Odesa. Folosirea perucilor, ca metodă de a scăpa de urmărire Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a transmis că...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.