X

Casa Albă se pregăteşte de un eşec al negocierilor în dosarul nuclear iranian

Preşedintele american Joe Biden a cerut echipei sale să facă pregătiri pentru varianta unui eşec al negocierilor diplomatice în dosarul nuclear iranian, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jen Psaki, informează AFP, potrivit agerpres.

“Având în vedere progresele continue în programul nuclear al Iranului, preşedintele a cerut echipei sale să se pregătească în cazul în care diplomaţia eşuează. Acest lucru necesită pregătiri, a spus ea, referindu-se la “sancţiuni suplimentare” care să ţintească sursele de venit ale Teheranului.

Citeşte şi: Cum colonizează China Commonwealth-ul – Black News

“Am propus o cale diplomatică, această cale rămâne deschisă”, a adăugat Jen Psaki. Ea a avertizat însă: “Ne pregătim să o luăm pe o cu totul altă cale”, dacă va fi necesar.

La Viena au fost reluate discuţiile în încercarea de resuscitare a acordului nuclear din 2015 care ar trebui să împiedice Iranul să se doteze cu bomba atomică, pact afectat de retragerea unilaterală a SUA în 2018, la iniţiativa preşedintelui Donald Trump.

Diplomaţii s-au despărţit cu o constatare a diferenţelor de poziţie, Occidentul acuzând Teheranul că a făcut regrese faţă de poziţia din primăvară.

Iranul şi-a intensificat semnificativ programul nuclear în ultimele luni, limitând accesul inspectorilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA).

Tot joi, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, a declarat reporterilor că “va mai dura (probabil) câteva zile până când vom înţelege cum stau iranienii în contextul reluării acestei runde şi… flexibilitatea pe care sunt dispuşi sau nu să o manifeste”, potrivit Reuters.

Citeşte şi: Volodimir Zelenski îi mulţumeşte lui Biden pentru ‘sprijinul ferm’ acordat Ucrainei – Black News

“Am fost foarte clari că Iranul nu va putea să tragă de timp, că escaladările nucleare şi provocările sale nu vor oferi Iranului nicio pârghie suplimentară în aceste negocieri”, a spus el, referindu-se la discuţiile de la Viena.

“Singurul lucru pe care îl vor face aceste provocări şi aceste escaladări este să ne aducă mai aproape de punctul unei potenţiale crize. Şi nu căutăm o criză”, a adăugat Price,
subliniind că Washingtonul doreşte o soluţie diplomatică şi că speră că Iranul nu urmăreşte să provoace o criză. 

Tags: Agentia Internationala pentru Energia Atomica (AIEA)Casa AlbaIranJen PsakiJoe BidenNed PriceSUAteheranwashington
Categorii: Sinteze