X

Casa Albă: SUA nu vor recunoaşte ‘niciodată’ anexările Rusiei

“Nu vom recunoaşte niciodată aceste tentative ilegale şi ilegitime de anexare”, a declarat miercuri purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, după organizarea în Ucraina a unor “referendumuri” denunţate de Kiev şi Occident, relatează AFP, potrivit agerpres

Karine Jean-Pierre a dat asigurări că Statele Unite şi aliaţii lor pregătesc sancţiuni economice “suplimentare” împotriva Moscovei, care a afirmat miercuri că cele patru regiuni ucrainene aflate sub controlul său au făcut “o alegere liberă în favoarea Rusiei”.

Citește și : Serviciul de informaţii suedez va prelua conducerea unei anchete pentru ‘sabotaj agravat’ după atacarea gazoductelor din Marea Baltică

Aşa-zisele “referendumuri” de anexare organizate de Moscova în regiunile ucrainene Herson, Zaporojie (sud), Doneţk şi Lugansk (est) au fost denunţate ca fiind nişte “simulacre” şi scrutine “ilegale” de către Occident.

În acelaşi timp, Moscova a accelerat miercuri pregătirile pentru anexarea unei părţi a Ucrainei, publicând rezultatele acestor “referendumuri” de alipire la Rusia, potrivit Reuters.

Citește și : Pentagonul anunță un nou ajutor militar suplimentar de 1,1 miliarde de dolari pentru Ucraina

 

Preşedintele Vladimir Putin ar putea proclama integrarea acestor regiuni în cadrul Federaţiei Ruse în cursul unui discurs aşteptat în zilele următoare.

Tags: Karine Jean PierresanctiuniStatele Uniteucraina
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina