X

Casa Albă va fi protejată de un gard suplimentar în contextul alegerilor prezidenţiale

Casa Albă va fi protejată, ca măsură de protecţie auxiliară, de un gard suplimentar care va împiedica accesul în curtea complexului prezidenţial, în contextul alegerilor prezidenţiale din SUA din 3 noiembrie, relatează luni postul de televiziune Fox News, potrivit agerpres

Astfel de garduri, care pot avea înălţimi cuprinse între 2 m şi 2,8 m, au fost montate în jurul Casei Albe pe parcursul verii din cauza turbulenţelor de stradă care au urmat morţii, la 25 mai, a lui George Floyd, un bărbat afro-american în vârstă de 46 de ani care a decedat, la Minneapolis, după ce a fost presat cu genunchiul pe gât de către un poliţist alb timp de aproape nouă minute.

Citește și : Afirmaţiile papei Francisc NU schimbă doctrina Bisericii Catolice

Şeful poliţiei metropolitane din Washington DC, Peter Newsham, a declarat joi că ‘în prezent nu există ameninţări de violenţă credibile”, dar a precizat că mai multe grupuri au depus cereri pentru organizarea de ample demonstraţii şi că întregul departament de poliţie din capitala federală a SUA va lucra în ziua alegerilor.

Primăriţa Washington DC, Muriel Bowser, a declarat că nu a decis dacă va fi mobilizată Garda Naţională pentru a preveni violenţele legate de alegeri, deşi unele trupe rămân activate în contextul pandemiei de COVID-19.

Pregătiri pentru posibile violenţe au loc şi mai departe de Casa Albă. La câteva străzi depărtare, pe faimosul Pennsylvania Avenue, unele saloane cosmetice, restaurante, magazine de îmbrăcăminte şi oficii bancare şi-au montat panouri de lemn peste vitrine.

Citește și : Grecia trece în LOCKDOWN şi suspendă zborurile în Salonic

Unele magazine din Washington au anunţat că vor fi închise în ziua alegerilor şi posibil întreaga săptămână.

Începând din 19 octombrie capitala federală a SUA şi zonele învecinate sunt survolate la joasă altitudine de un elicopter, în cadrul pregătirilor pentru ziua inaugurării, 20 ianuarie 2021, a anunţat Administraţia naţională pentru securitate nucleară (NNSA). Aparatul de zbor măsoară nivelul de radiaţii, ca partea a pregătirilor standard pentru protejarea sănătăţii şi a siguranţei publice în ziua evenimentului, a precizat NNSA.

Tags: Casa AlbaPeter NewshamprezidenţialeprotectieSUAWashington DC
Categorii: Știrile zilei