Casa Albă va propune o procedură accelerată pentru dictarea pedepsei cu moartea pentru autorii de atacuri armate

Publicat:

Procurorul general american William Barr a întocmit un proiect legislativ care ar accelera dictarea pedepsei cu moartea în cazul persoanelor care au comis crime în masă, a declarat luni un oficial al Casei Albe, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Marc Short, şeful de cabinet al vicepreşedintelui Mike Pence, le-a declarat reporterilor aflaţi la bordul Air Force 2 că măsura este parte dintr-un pachet legislativ privind armele de foc pe care Casa Albă intenţionează să îl propună Congresului.


Citește și : EXPLOZIE de origine necunoscută în centrul capitalei afgane Kabul – VIDEO

Mike Pence, care se află într-un turneu diplomatic în Europa, a fost în contact cu Barr în privinţa acestei chestiuni, a precizat Short.

Casa Albă a lucrat la un pachet de măsuri care să combată violenţa armată după mai multe atacuri armate recente. Preşedintele Donald Trump şi-a exprimat sprijinul pentru combaterea problemelor de sănătate mintală legate de astfel de incidente, analizând în acelaşi timp extinderea verificărilor asupra cumpărătorilor de arme de foc, o chestiune asupra căreia a ezitat apoi.

Democraţii din Senat au făcut presiuni asupra republicanilor din camera superioară a SUA să se pronunţe asupra legislaţiei deja adoptate de Camera Reprezentanţilor în domeniu. Parlamentarii ar urma să examineze aceste opţiuni legislative mai îndeaproape când vor reveni la Washington după pauza din august.

Citește și : Proiectul de acord între SUA şi talibanii afgani prevede retragerea trupelor americane din 5 baze (emisar)

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Închisoare cu executare pentru un american care a încercat să creeze genetic o specie hibridă de mufloni uriaşi

Închisoare cu executare pentru un american care a încercat să creeze genetic o specie hibridă de mufloni uriaşi Un fermier american care a încercat să...

Tablou Picasso original, găsit de un negustor de vechituri în pivnița unei case din Capri

Tablou Picasso original, găsit de un negustor de vechituri în pivnița unei case din Capri Experţii italieni susţin că pictura găsită de un negustor de...

Netflix, noutățile lunii octombrie. Top filme și seriale

Netflix, noutățile lunii octombrie. Top filme și seriale Netflix a pregătit pentru luna octombrie sezonul 2 din „The Diplomat”, un nou capitol din viaţa zbuciumată...

Muntele Everest crește în înălțime

Muntele Everest crește în înălțime Oamenii de știință au descoperit că muntele Everest, cel mai înalt din lume, crește în înălțime. Ei au încercat să...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.