X

Casa care a găzduit clubul în care membrii Beatles şi-au început cariera, disponibilă la închiriere pe Airbnb

Casa care a găzduit clubul în care membrii Beatles şi-au început cariera, disponibilă la închiriere pe Airbnb

Fanii Beatles vor putea dormi – şi petrece – în casa din apropiere de Liverpool care a găzduit clubul unde membrii formaţiei şi-au început cariera, disponibilă pentru închiriere de miercuri pe Airbnb, informează AFP.

“Ce face casa mea unică: Beatles au cântat şi au stat aici”, scrie proprietarul în prezentarea de pe platformă, potrivit stiripesurse.

Citește și: 278 de secții de votare vor fi deschise în străinătate

Casbah Coffee Club se numără printre locurile mitice bine-cunoscute de fanii trupei.

Clubul a fost deschis în 1959 în subsolul casei familiale de Mona Best, mama bateristului de la începuturile trupei, Pete Best.

Aici au avut loc 13 reprezentaţii ale primului grup al lui John Lennon, Quarrymen, şi peste 40 ale trupei Beatles.

“La Casbah este locul unde a început totul. Am ajutat la vopsirea ei, etc. O considerăm clubul nostru personal”, a declarat Paul McCartney conform site-ului dedicat acestui loc.

“Odată cu deschiderea Casbah, era garantat că în fiecare sâmbătă seara o să fie o petrecere”, îşi aminteşte Pete Best, intervievat de agenţia britanică PA. “De aceea se spune: ‘Beatles au cântat aici, Beatles au petrecut aici şi Beatles au dormit aici'”, a adăugat muzicianul în vârstă de 82 de ani.

Camerele de deasupra clubului sunt acum disponibile pentru închiriere pe termen scurt. Se poate alege între suita McCartney, suita Lennon sau suita Harrison. O altă cameră este dedicată lui Stuart Sutcliffe, basistul de la debutul trupei Beatles. Nu există însă o cameră cu numele lui Ringo Starr, deoarece acesta s-a alăturat trupei mai târziu, în 1962, anul închiderii clubului.

Punerea casei la dispoziţie pentru închiriere este un “omagiu” adus trupei şi visului Monei Best de a oferi fanilor posibilitatea de a călca pe urmele idolilor lor, a explicat Pete Best.

Citește și: Kievul anunţă că vrea să oblige Moscova, prin ofensiva în Rusia, la negocieri ‘echitabile’

Camerele au fost decorate în tematica Beatles, cu fotografii ale membrilor trupei, afişe şi chitare atârnate pe pereţi.

Subsolul a fost păstrat aşa cum era în perioada clubului, cu tobe expuse.

O cameră costă circa 125 de lire sterline (146 de euro) pe noapte la începutul lunii septembrie.

Tags: AirbnbBeatlescarieră
Diverse