În cadrul ‚mariajului’ lor de conveniență au apărut anumite fisuri, dar cei doi dictatori se angajează pe un drum lung
Oricine se implică într-o anume relație, știe că vor fi niște zile bune și mai puțin bune. Deși încrederea și respectul sunt pietrele de temelie ale unui parteneriat sănătos, tranzacțiile și relațiile mai încordate s-au dovedit, o dată în plus, la fel de durabile. Uneori chiar mai mult. Asta explică de ce mariajul de convenineță dintre liderul chinez Xi Jinping și președintele rus, Vladimir Putin, va fi de durată în pofida recentelor înfângeri suferite de Putin pe front, sau tocmai din cauza acestora.
Citeşte şi: Mai multe explozii puternice au fost auzite în centrul Kievului – VIDEO – Black News
Sincer vorbind, Xi pare să se arate îngrijorat de pierderile crescânde suferite de Putin în Ucraina. Probabil, obsevartorii chinezi, ca de altfel și omologii lor occidentali, se așteptau ca războiul să dureze câteva săptămâni, și nu luni de zile. Alții, ceva mai puțini, s-ar fi putut aștepta ca forțele Kievului să-și adjudece o contraofensivă care să înainteze mult pe teritoriile ocupate de ruși. Dar, lăsând la o parte toate aceste lucruri, este puțin probabil ca Xi să se orienteze spre Putin, chiar dacă Rusia apelează la zăng[nitul armelor atomice și la o mascaradă de referendumuri, ]n contradicție cu îndelungata poziție antisecesionistă a Beijingului.
De fapt, Xi este legat de războiul lui Putin din cauză că, din punct de vedere geopolitic, China ar avea mult de câțtigat de pe urma unei victorii rusești și ar avea, eventual, mai mult de pierdut în urma unei înfrângeri a Rusiei. Și, la fel de important este faptul că Xi sprijină revizionismul lui Putin, deși Bejingul a făcut totul ca să evite încălcarea unor sancțiuni care i-ar afecta economia. Totuși, acest calcul al riscurilor s-ar putea schimba dacă Xi presimte că regimul lui Putin începe să se surpe – o perspecivă care nu mai pare chiar att de îndepărtată pentru a fi ignorată. Și mai puțin de înțeles ar fi să ne dăm seama cât de departe ar merge Xi ca să îl salveze pe Putin – un rezultat care ar pune la încercare durabilitatea parteneriatului lor ‚nelimitat’.
Deloc surprinzător, nici Xi și nici Putin nu au asistat la funeraliile de la Londra ale Reginei Elisabeta și nici la Adunarea Generală a Națiunilor Unite de la New York, programate luna trecută. Absența lor a fost intenționată. În schimb, amândoi s-au deplasat în Uzbekistan pentru reuniunea Organizației de Cooperare Shanghai (SCO), inițiată de Beijing. Prioritatea deplasărilor lui Xi și a lui Putin reflectă ignorarea comună a ordinii inițiate de Occident, marcată de o relație transatlantică, de alianțe datând de pe vremea Războiului Rece și de diverse instituții stabilite deja. Decizia celor doi ilustrează totodată și crescândul lor interes de a construi o arhitectură alternativă, care nu reflectă doar principiile autoritare, ci au drept scop excluderea Statelor Unite și a celor mai apropiați aliați ai lor. Deja, Xi și Putin pot pretinde că SCO reprezintă mai mult de 40% din populația lumii, mai multe țări, precum Iranul, dar și Turcia, o membră a NATO, dorind să se asocieze.
La fel ca și Adunarea Generală a ONU, reuniunea SCO a avut puține rezultate tangibile. Dar, spre deosebire de ONU, SCO esee, prin formatul său, o organizație cu aspirații mai puțin ambițioase. Motivul: nici Xi și nici Putin nu vor ca SCO să se transforme într-un mamut supranațional, capabil să le dea lecții membrilor sau să soluționeze dispute. În schimb, mandatul SCO întărește dorința Chinei – și, într-o mai mică măsură, pe cea Rusiei, de a restabili și restructura guvernarea la nivel mondial, deseori sub motivul creării unei lumi multipolare mai drepte și mai imparțiale. Până acum, cadrul s-a dovedit atrăgător pentru multe țări, precum India, care se simt rău văzute sau ignorate de ONU și de alte organizații multilnaționale. Statura crescândă a SCO demonstrează faptul că Xi și Putin sunt, într-adevăr, capabili să închege noi coaliții internaționale fără să pretindă un gen de gândire în stil occidental, inclusiv o toleranță față de unele state membre care condamnă invazia Rusiei în Ucraina și sprijnul Chinei în acest sens. Dar mult mai îngrijorător este faptul că rolul crecând al SCO a întărit convingerea lui Xi, potrivit căreia China are nevoie de ajutorul Rusiei pentu a riposta în fața Statelor Unite, iar rețeaua alianței a grăbit retragerea Occidentului de la periferiile organizație lor.
Cu toate astea, nu SCO și agenda sa au atras atenția la reuniunea din Uzbekistan. Ceea ce a atras atenția a fost sugestia lui Putin potrivit căreia Beijingul ar avea „întrebări și îngrijorări” legate de operațiunile Rusiei din Ucraina – o recunoaștere voalată a faptului că China se îndoiește de ‚performațele’ Moscovei pe câmpul de luptă. Este clar faptul că eforturile Moscovei de a redesena frontierele Europei nu au mers conform planului. Dar declarațiile lui Putin și rezervele lui Xi, în măsira în care ele sunt bine (sau prost) interpretate, nu reflectă seismul unei schizme ruso-chineze. Asta reflectă mai degrabă o asimietrie crescândă a puterii din cele două țăro, dar mai ales dorința Beijingului ca Moscova să adopte măsuri mai dure ca să câștige războiul, și nicidecum să renunțe la el cu totul./…/
Cum o eventuală înfrângere a Rusiei ar amenința să submineze amplul program revizionist al Chinei, probabil că, mai devreme sau mai târziu, Xi ar prefera să adopte o poziție mai dură ca să impulsioneze economia Rusiei și capacitatea de luptă a acesteia. Cel puțin la început, un asemenea sprijin nu ar duce la încălcarea sancțiunilor. Totuși, dacă războiul se va prelungi, China s-ar putea angaja în niște acțiuni mai provocatoare, capabile să primească o ripostă la nivel internațional, inclusiv o încălcare redusă a sancțiunilor și, poate, un ajutor cu asistență militară neletală.
Cu toate astea, este greu de închipuit un scenariu în care China să pună interesele Rusiei mai presus de ale sale, cel puțin, nu fără niște investiți stimulative sau probe evidente care să confirme că deznodământul războiului ar fi în favoarea Rusiei. O ripostă din partea unei Chine, în care partidul are o influență atât de mare, ar împiedica și ea un sprijin sporit, prin diverse instituții birocratice care s-ar teme că încălcarea sancțiunilor ar contraveni obiectivelor ambițioase de dezvoltare ale lui Xi.
Citeşte şi: Phenianul afirmă că testele sale recente au fost exerciţii ‘nucleare tactice’ – Black News
Pe scurt, Beijingul s-ar dovedi paralizat prin analiză – un aspect atât de familiar dată fiind actuala sa reticență de a institui niște reforme dureroase, dar necesare pentr a stabiliza econimia Chinei, care se degradează rapid. Și, deși s-ar putea ca China să mai spere ca problemele sale economcie să se rezolve treptat de la sine, timpul nu este de partea Rusiei. La fel de îngrijorător este faptul că Beijingul nu poate soluționa marile eșecuri de strategie din războiul lui Putin, respectiv, organizarrea, comanda și logistica, precum și o acută de personal. În consecință, princiapala problemă a lui Xi din viitorul apropiat ar avea mai puțin de a face cu asigurarea succesului lui Putin, ea fiind mai mult legată de cât de departe dorește China să meargă ca să se asigure că Putin nu pierde războiul. Toate astea nu par a fi aspectele unui meci ‚care se poartă în Rai’.
Dar să ținem minte că nimeni nu a spus că va fi așa.
Editorial semnat de Craig Singleton şi publicat de FOREIGN POLICY.
