X

Catalanii sesizează CEDO pentru a-l reinstala în fruntea guvernului regional pe Carles Puigdemont

Parlamentul catalan a anunţat marţi că va sesiza Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) astfel încât separatistul Carles Puigdemont, aflat în exil în Belgia, să poată fi reînvestit în funcţia de şef al guvernului catalan, relatează AFP, conform agerpres.

‘Pentru a proteja drepturile lui Puigdemont de a se prezenta efectiv la şedinţa de învestire, preşedintele Roger Torrent va prezenta o cerere de măsuri preventive la Curtea Europeană a Drepturilor Omului’, se arată într-un comunicat al parlamentului catalan în care partidele separatiste sunt majoritare.

Citeşte şi: Partidul Social Democrat german îşi numeşte la conducere pentru prima oară o femeie

Carles Puigdemont, care face obiectul unui mandat de arestare în Spania, intenţionează să guverneze regiunea din Belgia.

În urma unui recurs al guvernului spaniol împotriva candidaturii lui Puigdemont, Curtea Constituţională spaniolă a impus condiţii foarte stricte pentru o eventuală învestitură, cerând ca acesta să fie prezent la şedinţă.

Carles Puigdemont, preşedintele ales al Generalitat, guvernul autonom din Catalonia, a fost destituit împreună cu echipa sa la 27 octombrie 2017 de către guvernul central spaniol, care a pus regiunea sub tutelă la câteva ore după proclamarea unei “Republici Catalane” la Barcelona. Fiind vizat în Spania de un mandat de arestare pentru rebeliune şi răzvrătire, el s-a instalat la Bruxelles.

Citeşte şi: Un post de radio creştin a fost închis din cauza unor declaraţii misogine: ‘Femeile sunt creaturi periculoase ale răului’

Parlamentul catalan ‘va cere CEDO să garanteze drepturile politice şi, în special, dreptul la participare politică al lui Puigdemont’, a declarat un purtător de cuvânt al lui Roger Torrent.

Data la care va fi sesizată instanţa europeană nu este încă cunoscută, a adăugat sursa citată.

Tags: barcelonaCarles PuigdemontcataloniaCurtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO)GeneralitatparlamentRoger Torrentspania
Categorii: Diaspora