Catalonia : Autorităţile spaniole au arestat cel puţin o femeie sub suspiciunea de “rebeliune” şi “terorism”

Cel puţin o femeie a fost arestată marţi de autorităţile din Spania sub suspiciunea de “rebeliune” şi “terorism”, în cadrul unei anchete cu privire la Comitetele de apărare ale Republicii (CDR) din Catalonia, mici grupări “de cartier” formate din susţinători ai independenţei şi care au organizat recent o serie de acţiuni contestatare, relatează AFP, conform agerpres.

Ministrul de interne Juan Ignacio Zoida a declarat la televiziune că o femeie a fost arestată, dar operaţiunea continuă împotriva militanţilor acuzaţi de rebeliune şi terorism.

Citește și : Rusia va considera orice eventuală transferare secretă a lui Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia drept răpire

Arestarea a fost autorizată de Audienţa naţională, instanţa de la Madrid care se ocupă între altele de cazurile de terorism, a precizat ministrul, informaţia fiind confirmată din surse judiciare.

El a menţionat că respectivele grupări “au început să desfăşoare acţiuni violente înainte şi în timpul procesului” lansat de guvernul catalan vizând proclamarea independenţei regiunii.

CDR, apropiate de extrema stângă secesionistă, au urmărit în primul rând să garanteze organizarea, la 1 octombrie anul trecut, a referendumului privind autodeterminarea interzis de Madrid mobilizându-i pe locuitori la “apărarea” birourilor de vot. Sute de oameni s-au instalat în faţa secţiilor de votare, iar poliţia a intervenit pentru a-i dispersa, uneori fără menajamente, folosind bastoanele. După mai multe săptămâni de mobilizare relativ slabă, comitetele s-au reactivat în martie, după trimiterea la închisoare a unor lideri secesionişti şi au avut loc manifestaţii, inclusiv unele agitate, soldate cu răniţi şi arestări.

Ministrul Zoido a mai afirmat marţi că există informaţii “detaliate” privind producerea a peste 300 de acte violente în Catalonia, legate sau nu CDR.

La începutul lui aprilie, forţele de ordine din Catalonia au anunţat întărirea protecţiei clădirilor guvernamentale şi a personalităţilor, mai ales politice şi judiciare, după manifestaţii separatiste soldate cu incidente.

Citește și : Erdogan critică declaraţia lui Serghei Lavrov cu privire la viitorul regiunii Afrin din Siria și afirmă că Turcia decide ea însăşi asupra regiunii

Catalonia este sub administraţia directă a guvernului central după încercarea nereuşită de secesiune din octombrie.

This post was last modified on 10/04/2018 16:47 16:47

Tags: cataloniaCdRJuan Ignacio Zoidamadridspania
Categorii: Diaspora