Catalonia ‘bate-n cuie’ data alegerilor regionale

Publicat:

Catalonia, scena unei tentative de secesiune în 2017, va organiza la 14 februarie noi alegeri regionale, un scrutin marcat de divizarea mişcării separatiste, transmite AFP, potrivit agerpres.

Dizolvarea parlamentului regional şi convocarea alegerilor au fost anunţate marţi în jurnalul oficial catalan.


Citeşte şi: Două mari companii aeriene cer teste COVID pasagerilor care vor să ajungă din UK la New York

Scrutinul, al cincilea în zece ani, va avea loc mai devreme cu un an decât era prevăzut, din cauza destituirii în septembrie de către justiţie a şefului executivului regional, separatistul Quim Torra.

El fusese condamnat pentru că refuzase să retragă un banner cu conţinut separatist de pe faţada sediului guvernului regional în timpul campaniei pentru legislativele din aprilie 2019.

De la eşecul tentativei de secesiune din 2017, mişcarea separatistă este divizată între cele două formaţiuni care guvernează împreună regiunea.

Formaţiunea ‘Împreună pentru Catalonia’, a fostului şef al executivului regional Carles Puigdemont, fugit în Belgia pentru a scăpa de justiţie, îndeamnă în continuare la confruntare cu Madridul, în timp ce Stânga Republicană a Cataloniei (ERC) a optat pentru moderaţie şi dialog.

Citeşte şi: Joe Biden a fost vaccinat LIVE la televiziune

Condusă de Oriol Junqueras, care a fost condamnat şi se află în închisoare pentru rolul său în tentativa de secesiune, ERC a devenit chiar un sprijin esenţial în parlamentul de la Madrid pentru guvernul socialistului Pedro Sanchez, căruia îi va vota proiectul de buget.

Chestiunea independenţei divizează profund Catalonia, regiune bogată cu 7,5 milioane de locuitori. Potrivit unui sondaj recent, 49,9% dintre catalani sunt contra secesiunii, iar 45,1% sunt favorabili.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Iohannis: Continuăm să acționăm în sprijinul Ucrainei și R.Moldova

Iohannis: Continuăm să acționăm în sprijinul Ucrainei și R.Moldova „Alături de Statele Unite și de partenerii noștri europeni și globali, continuăm să acționăm în sprijinul...

Planul lui Trump pentru NATO

Planul lui Trump pentru NATO Foști oficiali de securitate națională și experți în materie de apărare ce ar putea face parte dintr-o potențială nouă administrație...

Iohannis: România este pregătită să devină ‘Poarta Europei’

Iohannis: România este pregătită să devină 'Poarta Europei' Președintele Klaus Iohannis a vorbit, la recepția de la Ambasada SUA în România de ziua națională a...

Turcia poate contribui la o încheiere echitabilă a războiului în Ucraina, i-a transmis Erdogan lui Putin la Astana

Turcia poate contribui la o încheiere echitabilă a războiului în Ucraina, i-a transmis Erdogan lui Putin la Astana Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, i-a transmis...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.