Catalonia. Opoziţia faţă de separatişti indică faptul că rămâne majoritară în privinţa numărului de voturi

Publicat:

Liderul partidului anti-separatist catalan Ciudadanos a subliniat joi seară că locuitorii Cataloniei care se opun secesiunii au demonstrat că sunt mai numeroşi, Ines Arramedas asigurând că separatiştii “nu vor putea vorbi niciodată în numele Cataloniei întregi”, informează AFP, potrivit agerpres.

‘Un lucru este acum şi mai clar (…). Majoritatea socială sprijină uniunea cu restul spaniolilor şi europenilor, iar partidele naţionaliste nu vor putea vorbi niciodată în numele Cataloniei întregi, Catalonia suntem noi”, a subliniat Ines Arrimadas.


Citeşte şi: Separatiştii catalani dispun de o majoritate absolută de 70 de mandate (după numărarea a peste jumătate din voturi)

Pentru partidul ei, rezultatul alegerilor este un succes: Ciudadanos, fondat în 2006 tocmai pentru a lupta împotriva naţionaliştilor şi corupţiei, va fi prima forţă politică în noul parlament regional, cu 37 de locuri, faţă de 25 în urmă cu doi ani.

Conducând o campanie energică, în numele tuturor catalanilor, Ines Arrimadas a reuşit să atragă voturile alegătorilor până acum demobilizaţi sau chiar să smulgă din cele iniţial destinate Partidului Popular al şefului guvernului spaniol, conservatorul Mariano Rajoy, care a pierdut din nou teren în regiune, unde este foarte nepopular.

Partidul Popular a obţinut 1,1 milioane de voturi, iar suma sufragiilor pentru formaţiunile non-separatiste – Ciudadanos, Partidul Socialist, Catalonia în comun şi Partidul Popular – reprezintă peste 52% din voturi, mai mult decât pentru separatişti.

Citeşte şi: Raul Castro respinge responsabilitatea Havanei în legătură cu presupusele ‘atacuri acustice’ împotriva unor diplomaţi americani

Dar legea electorală catalană prevede un sistem de ponderare a voturilor ce avantajează regiunile rurale, unde separatiştii sunt foarte bine implantaţi, de unde şi victoria lor în ce priveşte numărul de locuri.

Cele trei partide separatiste împreună vor avea mai multe mandate (70 din 135) şi, prin urmare, vor putea guverna dacă vor reuşi să formeze o coaliţie.

“Procesul (de independenţă) nu întruchipează viitorul pentru toţi catalanii şi vom continua să ne batem, chiar şi cu această lege electorală nedreaptă ce oferă mai multe locuri celor care au mai puţine voturi”, a avertizat Ines Arrimadas, o juristă de 36 de ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.