X

Catalonia. Sesiunea de învestire, AMÂNATĂ, dar Carles Puigdemont rămâne candidat

Preşedintele parlamentului regional din Catalonia, Roger Torrent, a decis marţi să amâne sesiunea de învestire a separatistului Carles Puigdemont, dar i-a luat apărarea, asigurând că acesta are tot dreptul de a fi învestit, relatează AFP, EFE şi Reuters, potrivit agerpres.

Iniţial, şedinţa forului legislativ regional fusese programată pentru marţi, ora locală 15:00 (14:00 GMT).

Citeşte şi: CIA preconizează un amestec al Rusiei în alegerile americane din noiembrie

‘Şedinţa plenară de astăzi (…) este amânată’, a declarat Roger Torrent, fără să precizeze data la care se va ţine noua sesiune, după ce a acuzat Curtea Constituţională a Spaniei – care a interzis învestirea lui Carles Puigdemont fără o autorizaţie judiciară – că ‘încalcă drepturile a milioane de catalani’.

Învestirea noului lider regional, care fusese planificată pentru marţi, a fost amânată, a reiterat preşedintele parlamentului catalan, insistând că fostul lider catalan Carles Puigdemont, autoexilat în Belgia, este singurul candidat viabil de a conduce Catalonia, conform Reuters.

Această amânare intervine după ce şeful guvernului spaniol, Mariano Rajoy, a avertizat marţi asupra riscurilor la care se expune preşedintele parlamentului catalan dacă va desfăşura sesiunea de învestire a liderului separatist Carles Puigdemont, în pofida interdicţiei formulate de justiţie, relatează AFP.

Curtea Constituţională a Spaniei a anunţat sâmbătă că a blocat învestirea ca şef al executivului catalan a lui Carles Puigdemont, care face obiectul unei proceduri judiciare în Spania.

‘Parlamentul Cataloniei, ca oriunde altundeva, trebuie să respecte ceea ce hotărăşte Curtea Constituţională’, a declarat Rajoy. ‘Dacă el nu respectă o decizie a instanţei, preşedintele parlamentului ar putea, fără niciun dubiu, să fie tras la răspundere’, a avertizat premierul spaniol.

Citeşte şi: Şicane periculoase deasupra Mării Negre. Ruşii au interceptat un avion-spion american

Puigdemont a fost demis din funcţia de lider al Cataloniei de guvernul de la Madrid în octombrie 2017 după ce a organizat un referendum şi a declarat unilateral independenţa regiunii. Ulterior, el a fugit în Belgia, după ce a fost inculpat în Spania pentru ‘rebeliune’ şi ‘răzvrătire’, iar Madridul a preluat controlul asupra regiunii.

Tags: Carles PuigdemontcataloniaCurtea Constituţională a SpanieimadridMariano RajoyRoger Torrentspania
Categorii: Diaspora