Câteva sute de “veste galbene” la Paris pentru a marca trei luni de proteste

Publicat:

Circa 300 de “veste galbene” au defilat duminică la Paris, la trei luni după începerea acestei mişcări de contestare socială, pentru care sprijinul opiniei publice este în scădere, notează AFP, potrivit Agerpres.

Reuniţi la 10:00 GMT în apropiere de Place de l’Étoile, manifestanţii au părăsit bulevardul Champs-Elysees pentru a ajunge la Champ-de-Mars după-amiază.


Citește și : Un cutremur cu magnitudinea 6,4 a avut loc în Papua Noua Guinee

Mobilizată din prima zi a acţiunii la 17 noiembrie, Martine Bonfilloup, 55 de ani, a venit duminică să “arate că mişcarea nu-şi pierde suflul”. “Aţi văzut că preţul benzinei a crescut din nou? Clasa medie este impozitată la maximum”, afirmă ea.

Această mişcare inedită, născută pe reţelele de socializare pentru a contesta fiscalitatea ridicată la carburanţi, s-a răspândit în toată Franţa şi a determinat guvernul la măsuri sociale şi lansarea unei mari dezbateri naţionale.

“Vestele galbene”- care au manifestat în fiecare sâmbătă în toată ţara de la jumătatea lunii noiembrie şi au blocat circulaţia în intersecţii – contestă politica fiscală şi socială a guvernului, cer o putere de cumpărare mai mare, iar unii manifestanţi solicită demisia preşedintelui Emmanuel Macron.

Majoritatea francezilor (52%) estimează că “vestele galbene” trebuie “să-şi înceteze acum mişcarea şi acţiunile”, potrivit unui sondaj Ifop pentru Journal du Dimanche.

Printre pancarte, duminică la Paris, unele invitau la organizarea unui referendum privind iniţiativa cetăţenească (RIC), în timp ce altele acuzau forţele de ordine de “mutilări ale civililor”.

Sâmbătă, manifestaţia s-a desfăşurat fără incidente majore la Paris, dar a fost marcată de ciocniri la Toulouse şi Bordeaux, alte două centre puternice ale mişcării de contestare în sud-vestul ţării.

Citește și : PANICĂ la Paris. Un cartier, evacuat din cauza unei bombe de aviaţie din al Doilea Război Mondial

La Lyon (est), un violent atac asupra unei dube a poliţiei sâmbătă în cursul unei manifestaţii a “vestelor galbene”, filmată din vehicul, a fost vehement condamnat de către autorităţile franceze.

Manifestaţiile au dus uneori la scene de gherilă urbană. Din 17 noiembrie, aceste evenimente s-au soldat cu 11 morţi, în cea mai mare parte în urma unor accidente la baraje rutiere şi cu cel puţin 1.700 de răniţi – unii grav – în rândul “vestelor galbene” şi 1.000 de răniţi printre forţele de ordine.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.