X

CATL îşi consolidează poziţia de lider global pe segmentul bateriilor pentru vehicule electrice

Cota de piaţă a Contemporary Amperex Technology Co. Ltd (CATL) pe segmentul bateriilor pentru vehicule electrice continuă să crească, potrivit celor mai recente date de la firma sud-coreeană SNE Research, care arată că în primele 11 luni din 2022 grupul chinez a fost responsabil pentru 37,1% din vânzările globale, transmite Bloomberg, potrivit agerpres.

În total, CATL a vândut baterii de 165,7 gigawaţi-oră (GWh) în perioada ianuarie-noiembrie 2022, de aproape trei ori mai mult decât firma plasată pe locul doi – BYD Co- tot din China. Firma sud-coreeană LG Energy Solution este pe locul trei, conform datelor SNE.

Vezi şi: Biden consideră drept ‘penibilă’ debandada din rândul republicanilor din Congres – VIDEO – Black News

În primele 10 luni din 2022, cota de piaţă a CATL pe segmentul bateriilor pentru vehicule electrice a fost de aproximativ 35%.

Compania cu sediul în Fujian furnizează baterii pentru producătorii auto Volkswagen AG, Geely Automobile Holdings Ltd, Nissan Motor şi Tesla Inc.

Citeşte şi: 8 persoane, printre care 5 copii, găsite împușcate mortal într-o casă din SUA – Black News

În noiembrie, vânzările totale de baterii pentru vehicule electrice au urcat cu 70%, faţă de perioada similară din 2021, în urma majorării vânzărilor pe principalele pieţe, în special în China, potrivit SNE.

Tags: bateriiContemporary Amperex Technology Co. Ltd (CATL)Coreea de Sud
Categorii: Știrile zilei