Căutarea persoanelor dispărute după o alunecare de teren în centrul Japoniei, îngreunată de ploaia persistentă

Publicat:

Căutarea celor aproximativ 20 de persoane date dispărute după o alunecare de noroi survenită în oraşul de coastă Atami, centrul Japoniei, a continuat duminică, în timp ce precipitaţiile persistente au îngreunat eforturile a sute de membri ai echipelor de salvare, relatează dpa şi AFP, potrivit agerpres

Moartea a două persoane a fost confirmată după alunecarea de teren produsă sâmbătă în departamentul Shizuoka din centrul ţării. Cel puţin 19 persoane au fost salvate din casele acoperite de noroi şi alte 20 de persoane sunt încă date dispărute, a declarat Yuta Hara, purtătorul de cuvânt al centrului de gestionare a dezastrelor din Atami.


Citește și : Putin aprobă noua Strategie de Securitate Naţională a Rusiei

Aproximativ 1.000 de membri ai echipelor de salvare, inclusiv militari, se aflau la faţa locului. Ei au fost nevoiţi să întrerupă operaţiunile de căutare duminică dimineaţa din cauza ploii persistente.

Oficialul local a declarat că aproximativ 130 de case şi clădiri au fost avariate în Atami, unde buldozere au fost trimise pentru pentru îndepărtarea noroiului.

O mare parte din Japonia se află în prezent în mijlocul sezonului ploios, care provoacă adesea inundaţii şi alunecări de teren, determinând autorităţile locale să emită ordine de evacuare.

Autorităţile au avertizat în legătură cu riscul producerii altor alunecări de teren şi inundaţii şi în alte zone, în condiţiile în care în următoarele zile sunt aşteptate în continuare precipitaţii.

Potrivit experţilor, alunecarea de noroi din Atami s-a produs cu o viteză de aproximativ 40 de km/oră şi a acoperit o zonă întinsă în apropierea coastei. Cele două femei care şi-au pierdut viaţa au fost găsite lângă un port.

Citește și : Tadjikistan decretează vaccinarea obligatorie pentru toate persoanele de peste 18 ani

În ultimii 10 ani, conform datelor oficiale, în Japonia s-au produs anual în medie aproape 1.500 de alunecări de teren – aproape de două ori mai multe decât în deceniul precedent.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, fenomenul este exacerbat de schimbările climatice, întrucât o atmosferă mai caldă reţine mai multă apă, crescând riscul şi intensitatea precipitaţiilor extreme.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Evenimentele Zilei de 17 iulie în Istorie

Evenimentele Zilei de 17 iulie în Istorie 17 iulie este a 198-a zi a calendarului gregorian și a 199-a zi în anii bisecți.   Sărbătorile Zilei de...

Horoscop 17 iulie 2024

Horoscop 17 iulie 2024  Nativii din zodia Capricorn se concentrează pe carieră, în timp ce Gemenii au o zi plină de energie, potrivit stiripesurse. Horoscop...

Se anunță schimbări majore la ziarul Bild şi site-ul american de ştiri Politico

Se anunță schimbări majore la ziarul Bild şi site-ul american de ştiri Politico Gigantul media german Axel Springer, care deţine popularul tabloid german Bild şi...

Fenomenul ireversibil care schimbă harta lumii: În România și Moldova va fi la fel ca în Italia sau Grecia

Fenomenul ireversibil care schimbă harta lumii: În România și Moldova va fi la fel ca în Italia sau Grecia Specialiștii au realizat o nouă hartă...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.