Cavusoglu: Turcia nu va permite un nou aflux de refugiaţi din Siria după cutremur

Turcia nu va permite un nou aflux de refugiaţi din Siria după seismul devastator de săptămâna trecută, a declarat luni ministrul de externe Mevlut Cavusoglu, transmite Reuters, potrivit agerpres

‘Afirmaţiile că există un nou aflux de refugiaţi din Siria spre Turcia (după cutremur) nu sunt adevărate. Nu vom permite acest lucru; este exclus’, a spus Cavusoglu într-o conferinţă de presă la Ankara.

Citește și : Regatul Unit îşi va revizui măsurile de securitate

El a comentat cu privire la afirmaţiile potrivit cărora sirienii trec în număr mare în Turcia în urma cutremurului de 7,8 grade de lunea trecută, în care au murit peste 37.000 de persoane în cele două ţări.

Ajutorul umanitar spre zonele din Siria controlate de rebeli este adus prin punctul de trecere a frontierei de la Bab al Hawa, iar Turcia este pregătită să deschidă încă două treceri din provincia Kilis după cutremur, a arătat Cavusoglu.

‘Toate aceste treceri de frontieră sunt pentru ajutor umanitar. Aceasta nu înseamnă că sirieni ajung în Turcia prin aceste treceri’, a spus el.

‘Noi facilităm ajutor umanitar pentru sirieni, dar nu permitem un nou aflux de refugiaţi sirieni. Acestea sunt două chestiuni separate’, a subliniat şeful diplomaţiei turce.

Citește și : Rusia vinde anul acesta peste 80% din petrol în ţările ‘prietenoase’

This post was last modified on 13/02/2023 17:13 17:13

Tags: Mevlut Cavusoglurefugiatiseismsiriaturcia
Categorii: DiasporaSinteze