Caz ȘOCANT în Noua Zeelandă! Un student a fost găsit MORT în campus la două luni de la deces

Publicat:

O universitate din Christchurch, Noua Zeelandă, a deschis o anchetă după ce un student a fost găsit mort în camera sa din campus în această săptămână, la aproape două luni de la deces, transmite joi Reuters, potrivit agerpres.

Cazul a şocat Noua Zeelandă, ridicând semne de întrebare despre cum a fost posibil ca decesul tânărului să nu fie descoperit atât de mult timp, şi determinând o analiză mai largă a serviciilor sociale pentru studenţi la nivelul ţării.


Citește și: Rusia trimite un întreg detașament de aviație militară în Crimeea

Campus Living Villages (CLV), compania australiană care administrează reşedinţa studenţească a Universităţii Canterbury din Christchurch, a declarat joi că familia studentului merită să afle ce s-a întâmplat.

‘Dacă trebuie schimbat ceva în funcţionarea serviciilor noastre, dau asigurări că o vom face’, a declarat directorul executiv al CLV, John Schroder, pentru presa locală.

‘Nu putem să eliminăm niciodată toate riscurile, dar putem şi trebuie să facem tot ce putem pentru a le minimaliza’, a adăugat el.

Numele studentului nu a fost comunicat în mod oficial, însă presa locală a relatat că este vorba despre un cetăţean neozeelandez.

Cadavrul lui a fost descoperit după ce câţiva studenţi au simţit un miros venind din cameră şi au sesizat poliţia.

Cauza decesului nu a fost confirmată deocamdată, urmând a fi stabilită de legişti.

Vice-rectorul Universităţii Canterbury, Cheryl de la Rey, a afirmat, într-un comunicat, că instituţia este ‘devastată de cele întâmplate şi transmite simpatia sa cea mai profundă familiei’ tânărului.

Citește și: CUTREMUR extrem de puternic în Indonezia (FOTO)! Cel puțin doi oameni au murit

‘În ciuda programelor cuprinzătoare de tutorat în vigoare, pentru noi este de neconceput să ne imaginăm cum s-au putut întâmpla aceste lucruri’, a adăugat ea.

Ministrul educaţiei, Chris Hipkins, a declarat că acest caz constituie un eşec atât pentru universitate, cât şi pentru administratorii campusului.

‘Niciun student nu ar trebui lăsat pentru o asemenea perioadă de timp nesupravegheat, abandonat, cât timp locuieşte într-un campus sau hostel’, a mai spus Hipkins la postul de radio naţional.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zeci de elefanți au scăpat de inundațiile bruște la un sanctuar popular din nordul Thailandei

Zeci de elefanți au scăpat de inundațiile bruște la un sanctuar popular din nordul Thailandei Inundații bruște au măturat un sanctuar popular de elefanți din...

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale Compania Meta a prezentat Movie Gen, noul său generator de video cu...

Antarctica ‘înverzește’ într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice

Antarctica 'înverzește' într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice Un nou studiu arată că porțiunea acoperită de vegetație din Peninsula Antarctică a crescut de peste...

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.