Încă un caz şocant în India. O adolescentă a fost violată, stropită cu benzină şi incendiată

Publicat:

O adolescentă indiană se zbate luni între viaţă şi moarte după ce a fost violată, stropită cu benzină şi incendiată, a anunţat poliţia locală, acesta fiind al doilea caz de acest tip în decurs de numai câteva zile în această ţară din Asia de Sud, informează AFP, potrivit agerpres.

‘Fata a suferit arsuri de gradul I pe 70% din corp’, a declarat Shailendra Barnwal, un responsabil al poliţiei din districtul Pakur, din statul Jharkhand (est).


Citeşte şi: Cutremur într-o mină din Polonia. Doi oameni au murit, alţi trei sunt dispăruţi

Forţele de ordine au procedat la reţinerea unui individ de 19 ani, care locuieşte în acelaşi cartier cu victima, de 17 ani. ‘A stropit-o cu kerosen şi i-a dat foc’, a adăugat acelaşi oficial indian.

Acest atac a avut loc vineri, în aceeaşi zi şi în aceeaşi regiune unde un fapt similar a scandalizat opinia publică şi unde o tânără violată a fost arsă de vie.

În acest caz răsunător, principalul suspect şi primarul localităţii unde s-a produs crima au fost arestaţi duminică, iar familia victimei de 16 ani a fost plasată sub protecţia specială a poliţiei.

Tânăra din districtul Chatra fusese răpită de la domiciliul său joi, în timp ce familia sa se afla la o nuntă şi a fost violată în pădure.

Rudele sale s-au plâns consiliului bătrânilor din sat, care le-a ordonat vineri celor doi acuzaţi să efectueze 100 de abdomene şi să plătească o amendă în valoare de 50.000 de rupii (750 de dolari).

Citeşte şi: Aleasa lui Trump ar fi vrut să renunţe la conducerea CIA

Furioşi de această sentinţă, suspecţii i-au bătut pe părinţii fetei şi au incendiat locuinţa cu tânăra înăuntru.

Aceste tragedii survin în urma unei serii de agresiuni sexuale în India, în pofida înăspririi legislaţiei în materie.

Guvernul a instituit recent pedeapsa cu moartea pentru violatorii copiilor sub vârsta de 12 ani, după ce o fetiţă de opt ani din satul Kathua (în statul Jammu şi Kashmir, nord) a fost victima unui viol în grup comis de săteni hinduşi care apoi au ucis-o.

Aproximativ 40.000 de violuri au fost înregistrate în India în 2016, dar numărul acestora ar fi mult mai mare din cauza tăcerii care înconjoară aceste cazuri într-o societate care rămâne extrem de patriarhală. 

Vezi şi: Ţarul modern al Rusiei. Vladimir Putin se pregăteşte să fie reînvestit pentru a patra oară- VIDEO

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Războiul hibrid al Kremlinului contra Chișinăului: Recean dezminte falsurile lansate legate de pensii, medicamente și subvenții

Războiul hibrid al Kremlinului contra Chișinăului: Recean dezminte falsurile lansate legate de pensii, medicamente și subvenții Premierul Dorin Recean a dezmințit falsurile răspândite ,,tot mai...

Importul de culturi cerealiere și oleaginoase va fi licențiat provizoriu

Importul de culturi cerealiere și oleaginoase va fi licențiat provizoriu Aleșii poporului au adoptat astăzi în două lecturi un proiect de lege care prevede licențierea...

Poliția a confiscat listele de semnături colectate de socialiști în cadrul așa-zisei campanii ‘Interesul Național’

Poliția a confiscat listele de semnături colectate de socialiști în cadrul așa-zisei campanii 'Interesul Național' Oamenii legii au confiscat listele de semnături colectate de PSRM...

Petrocub a reușit să câștige cu 5 la 1 în amicalul jucat cu Farul Constanța

Petrocub a reușit să câștige cu 5 la 1 în amicalul jucat cu Farul Constanța Petrocub continuă pregătirea pentru preliminariile Ligii Campionilor. În ultimul joc...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.