Caz suspect de corupție la o grădiniță. MEC s-a autosesizat

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) s-a autosesizat în cazul presupuselor fapte de corupție într-o instituție preșcolară din municipiul Chișinău, despre care s-a scris în presă.

Citește și: Fermierii sunt îndemnați să solicite autorităților locale constatarea pagubelor

Reprezentanții MEC au solicitat informații privind stadiul anchetei, precum și măsurile întreprinse de Direcția Generală Educație, Tineret și Sport Chișinău în privința conducerii instituției respective. Totodată, cazul va fi analizat în cadrul Consiliului de Etică al Ministerului Educației și Cercetării.

„Ministerul Educației și Cercetării condamnă ferm orice formă de corupție în sistemul educațional. Practicile ilegale care afectează accesul echitabil la educație subminează încrederea părinților și a societății în instituțiile de învățământ și nu vor fi tolerate. Facem apel la cadrele didactice și manageri să dea dovadă de integritate și responsabilitate și încurajăm părinții și elevii care se confruntă cu astfel de situații să le raporteze la linia fierbinte a Centrului Național Anticorupție 080055555”, se menționează în nota emisă de MEC.

Potrivit portalului Cusens.md, o directoare de grădiniță din Chișinău  ajuns în vizorul ofițerilor anticorupție pentru că ar fi cerut mită de la părinți, pentru a le înscrie copiii la grădinița pe care o administrează. Deși a fost reținută de oamenii legii cu aproape un an în urmă, iar dosarul ei a fost trimis pe masa judecătorilor, aceasta își continuă nestingherit activitatea, păstrându-și funcția de directoare a instituției preșcolare.

This post was last modified on 11/04/2025 11:54 11:54

Tags: corupție la gradinițaMECMEC corupțieMinisterul Educaţiei şi Cercetăriimita la gradinita
Știrile zilei