Cazul Epstein: Ghislaine Maxwell a făcut apel la condamnarea sa pentru trafic sexual cu minore

Publicat:

Fosta mondenă britanică Ghislaine Maxwell a făcut apel la condamnarea sa la 20 de ani de închisoare pentru trafic sexual cu minore, în beneficiul finanţatorului american Jeffrey Epstein, decedat în 2019, a relatat miercuri presa americană, potrivit AFP, scrie , potrivit agerpres

La sfârşitul anului 2021, Maxwell fusese condamnată pentru recrutarea de fete pentru ca Jeffrey Epstein, care s-a sinucis în închisoare, înainte de a fi judecat, să le poată abuza sexual. Sentinţa sa fusese stabilită la 20 de ani de închisoare la sfârşitul lui iunie 2022.


Citește și : TRAGEDIE feroviară în Grecia! Un şef de gară a fost ARESTAT!

La procesul său, acuzarea reuşise să convingă instanţa că fiica fostului mogul media Robert Maxwell a jucat un rol “cheie” în stratagemele puse în aplicare între 1994 şi 2004 pentru a determina adolescente cu vârste cuprinse între 14 şi 17 ani să îi facă lui Epstein masaje în timpul cărora acesta le abuza.

Avocaţii britanicei în vârstă de 61 de ani au făcut apel la condamnarea sa, susţinând că aceasta nu a avut parte de un proces echitabil şi că justiţia americană a găsit un ţap ispăşitor pentru că nu l-a putut judeca pe Epstein, potrivit unor documente juridice depuse marţi seară şi dezvăluite de mass-media americane.

“Guvernul a dat-o în judecată pe Maxwell (…)… pentru a răspunde la indignarea publică provocată de un acord nepopular de neîncepere a urmăririi penale şi de moartea persoanei responsabile pentru infracţiuni”, a scris unul dintre avocaţii apărării, Arthur Aidala, într-un comunicat citat de ABC News.

Potrivit avocaţilor săi, Maxwell ar fi trebuit să beneficieze de un acord încheiat în 2007 între procurorii federali din Florida şi Epstein, care garanta că posibilii săi complici nu vor fi urmăriţi penal.

Denunţând “zelul” autorităţilor de a o trage la răspundere pe Maxwell pentru infracţiunile lui Epstein, avocaţii acesteia au denunţat, de asemenea, respingerea în aprilie 2022 a unei solicitări pentru un nou proces, bazată pe presupusa părtinire a unui jurat.

Citește și : Armata rusă susţine că a respins un atac ‘masiv’ cu drone în Crimeea

Ghislaine Maxwell şi Jeffrey Epstein au format un cuplu la începutul anilor 1990, înainte de a deveni colaboratori şi complici la infracţiuni sexuale timp de aproape 30 de ani.

Într-o parte distinctă a acestui caz cu ramificaţii internaţionale, prinţul Andrew al Marii Britanii, prieten al cuplului Maxwell-Epstein, a încheiat în februarie 2022 un acord financiar cu americanca Virginia Giuffre, ea însăşi o presupusă victimă a cuplului, care l-a acuzat că a agresat-o sexual în 2001, când era minoră.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Judecătoarea Sanduța, după audierea repetată la Pre-Vetting a Marinei Rusu: ‘Hărțuită de o comisie care se străduiește disperat să supraviețuiască blamărilor și urii poporului’

Judecătoarea Sanduța, după audierea repetată la Pre-Vetting a Marinei Rusu: 'Hărțuită de o comisie care se străduiește disperat să supraviețuiască blamărilor și urii poporului' Judecătoarea...

Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina vor fi prelungite până la sfârșitul anului

Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina vor fi prelungite până la sfârșitul anului Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina...

Cât a costat Forumul Național ‘Cahul4Culture’

Cât a costat Forumul Național 'Cahul4Culture' În perioada 1-3 iulie, în municipiul Cahul a fost organizat Forumul Național „Cahul4Culture” pe tema „Rolul politicilor culturale în...

Recean: Antreprenorii din Ceadîr-Lunga reușesc să-și extindă piețele de desfacere și contribuie la creșterea economică a țării

Recean: Antreprenorii din Ceadîr-Lunga reușesc să-și extindă piețele de desfacere și contribuie la creșterea economică a țării În cadrul vizitei sale în municipiul Ceadîr-Lunga, prim...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.