Cazul Griveaux: Activistul rus Piotr Pavlenski şi partenera sa vor fi prezentaţi unui judecător

Publicat:

Activistul rus Piotr Pavlenski şi prietena sa Alexandra de Taddeo, reţinuţi în investigaţia privind difizarea unor imagini intime cu fostul candidat susţinut de preşedintele Emmanuel Macron pentru primăria Parisului, Benjamin Griveaux, vor fi prezentaţi unui judecător, a anunţat luni Parchetul din Paris, transmite AFP, potrivit agerpres.

Cei doi, plasaţi în weekend în arest preventiv pentru 48 de ore, ar putea să fie inculpaţi oficial în acest dosar, dacă magistratul va decide astfel în cadrul unei ”informaţii judiciare” ce va fi deschisă marţi dimineaţă. Piotr Pavlenski, în vârstă de 35 de ani, şi Alexandra de Taddeo, de 29 de ani, au fost reţinuţi pentru “atingere adusă la intimitatea vieţii private” şi “difuzarea fără acordul persoanei a unor imagini cu caracter sexual”.


Citește și : Belgia suspendă procedura de extrădare în Spania a lui Puigdemont

Refugiat politic în Franţa din 2017 şi condamnat în 2019 pentru că a incendiat cu doi ani înainte o sucursală a Băncii Franţei din Paris în cursul unei “reprezentaţii artistice”, Pavlenski a afirmat vineri că se află la originea postării filmuleţelor respective, care au determinat retragerea lui Griveaux din cursa pentru alegerile locale, bulversând campania electorală cu numai o lună înaintea scrutinului. Ministrul sănătăţii, Agnes Buzyn, i-a luat în final locul lui Griveaux în această cursă.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.