Cazul Khashoggi: Canada impune sancţiuni împotriva a 17 saudiţi

Publicat:

Canada a anunţat joi sancţiuni împotriva a 17 saudiţi “suspectaţi că ar fi responsabili sau complici în asasinarea” jurnalistului Jamal Khashoggi, ucis pe 2 octombrie în consulatul saudit din Istanbul, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Aceste sancţiuni au ca efect îngheţarea activelor în Canada ale acestor persoane”, precum şi interzicerea “accesului acestora pe teritoriul Canadei”, a declarat ministrul canadian de externe, Chrystia Freeland.


Citește și: Marinarii ucraineni făcuţi prizonieri au fost ”transferaţi” într-o închisoare la Moscova (avocaţi)

Şefa diplomaţiei canadiene a făcut acest anunţ la Buenos Aires, unde îl însoţeşte pe premierul Justin Trudeau, acesta urmând să participe la summit-ul G20, la fel ca prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman.

Potrivit mai multor mass-media americane, CIA consideră că asasinatul a fost executat la ordinul tânărului lider saudit.

Cele 17 persoane vizate de Ottawa sunt fie apropiaţi ai prinţului saudit, fie membri ai comandoului trimis la Istanbul pentru a-l ucide pe jurnalist, un critic al conducerii saudite.

“Nu suntem mulţumiţi de explicaţiile oferite de Arabia Saudită”, a declarat ministrul în timpul unei conferinţe de presă în capitala Argentinei.

“Canada continuă să solicite o anchetă credibilă şi independentă. Cei responsabili pentru uciderea lui Jamal Khashoggi trebuie traşi la răspundere şi aduşi în faţa justiţiei”, a mai spus ea.

Procurorul general al Arabiei Saudite a inculpat până acum 11 persoane – dintr-un total de 21 de suspecţi – şi a cerut pedeapsa cu moartea pentru cinci dintre aceştia, însă a eliminat orice vină a prinţului moştenitor.

Citește și: Summitul G20: Trump anulează întâlnirea cu Putin

Ottawa urmează astfel exemplul Parisului şi al Berlinului, care au anunţat sancţiuni similare cu o săptămână în urmă. Pe 15 noiembrie, Statele Unite au anunţat de asemenea sancţiuni financiare – inclusiv îngheţarea activelor americane – împotriva a 17 oficiali saudiţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.