Cazul Khashoggi: Germania nu ar trebui să aprobe vânzări de arme către Arabia Saudită (Heiko Maas)

Germania nu ar trebui să aprobe vânzări de arme către Arabia Saudită până când nu vor fi complet elucidate circumstanţele decesului ziaristului Jamal Khashoggi, a declarat sâmbătă ministrul german de externe, Heiko Maas, la televiziunea publică, preluată de agenţiile internaţionale de presă, potrivit Agerpres.

Luna trecută, Berlinul a aprobat vânzarea de sisteme de artilerie către Riyad. Pe 2 octombrie, Khashoggi a murit în consulatul saudit din Istanbul – fapt recunoscut abia sâmbătă de autorităţile saudite.

Citește și : Aliaţii Riadului îşi exprimă susţinerea faţă de felul în care Arabia Saudită a gestionat cazul jurnalistului Khashoggi

Potrivit procurorilor din Arabia Saudită, între Khashoggi şi persoanele cu care s-a întâlnit la consulat a avut loc o încăierare soldată cu moartea jurnalistului. Doi oficiali de la Riyad, apropiaţi ai prinţului moştenitor Mohammed bin Salman, au fost destituiţi, iar 18 suspecţi au fost arestaţi în dosarul respectiv. Ministrul saudit al justiţiei a declarat sâmbătă că ancheta este de competenţa autorităţilor din ţara sa, deoarece incidentul a avut loc în interiorul consulatului, care este teritoriu suveran al Arabiei Saudite.

“Atâta timp cât investigaţiile sunt în curs, atâta timp cât nu ştim ce s-a întâmplat acolo, nu există niciun motiv să luăm decizii pozitive privind exporturile de arme către Arabia Saudită”, a declarat Maas sâmbătă. Cu puţin timp înainte, cancelarul Angela Merkel apreciase că explicaţiile oficiale privind circumstanţele morţii lui Khashoggi sunt insuficiente.

Citește și : O reuniune reuniune la nivel înalt Trump-Kim, cel mai probabil la începutul anului viitor (înaltă oficialitate americană)

Tags: Arabia sauditaconsulatgermaniaHeiko MaasIstanbulJamal Khashoggi
Categorii: DiasporaSinteze