X

Cazul Khashoggi: Germania opreşte exporturile de armament către Arabia Saudită

Germania a anunţat luni oprirea tuturor exporturilor de armament către Arabia Saudită, ca reacţie la asasinarea jurnalistului disident Jamal Khashoggi, informează site-ul de ştiri T-online.de, potrivit Mediafax.

“În prezent, nu mai există exporturi de armament din Germania spre Arabia Saudită”, a transmis luni după-amiază Ministerul german al Economiei.

Citește și : Afganistan: Suprafaţa cultivată cu mac a scăzut cu 20% în 2018 (raport ONU)

“Interzicerea exporturilor va fi aplicată prin diverse instrumente”, a precizat Ministerul german al Economiei.

Germania suspendase exporturile de armament spre Arabia Saudită din cauza asasinării jurnalistului disident Jamal Khashoggi. Cancelarul Angela Merkel a îndemnat aliaţii să ia măsuri similare după “asasinatul monstros” comis în Consulatul saudit din Istanbul.

Parlamentul European a îndemnat toate ţările din cadrul Uniunii Europene să aplice sancţiuni împotriva Arabiei Saudite, inclusiv prin sistarea exporturilor de armament.

Jamal Khashoggi a dispărut în Consulatul Arabiei Saudite din oraşul turc Istanbul. Arabia Saudită a admis că editorialistul cotidianului The Washington Post a fost ucis, încercând să atribuie crima unor agenţi care au acţionat pe cont propriu.

Dovezile existente sugerează că prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, a coordonat operaţiunea de asasinare a jurnalistului disident Jamal Khashoggi, iar teoria conform căreia autorii ar fi militari indisciplinaţi este o “ficţiune”, a afirmat sir John Sawers, un fost director al MI6.

Citește și : Bruno Le Maire: Bugetul zonei euro probabil va deveni funcţional din anul 2021

Arabia Saudită a negat că prinţul moştenitor saudit ar fi implicat în acest complot. Preşedintele SUA, Donald Trump, a cerut clarificări din partea Arabiei Saudite în acest caz.

Tags: Angela MerkelArabia sauditagermaniaIstanbulJamal KhashoggiMohammed bin SalmanThe Washington Post
Categorii: DiasporaSinteze