Cazul Khashoggi: Parlamentul European îndeamnă ţările europene să sancţioneze Arabia Saudită

Publicat:

Parlamentul European îndeamnă toate ţările europene să aplice sancţiuni împotriva Arabiei Saudite, inclusiv prin sistarea exporturilor de armament, din cauza asasinării jurnalistului Jamal Khashoggi, scrie Mediafax.

Parlamentul European a adoptat joi, cu 325 de voturi pentru, unul împotrivă şi 19 abţineri, o rezoluţie care nu are caracter obligatoriu prin care cere Uniunii Europene să adopte o poziţie împotriva Arabiei Saudite.


Citește și : SUA: Pachet suspect adresat fostului vicepreşedinte Joe Biden

“În urma asasinării jurnalistului Jamal Khashoggi, Parlamentul European îndeamnă ţările UE să adopte o poziţie comună şi să impună un embargou privind exporturile de armament spre Arabia Saudită. Eurodeputaţii condamnă în cei mai duri termeni actele de tortură şi asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi în Turcia. Parlamentul European cere o investigaţie internaţională imparţială în acest caz, pentru a afla ce s-a întâmplat în Consulatul saudit din Istanbul pe 2 octombrie şi pentru aducerea în faţa justiţiei a celor responsabili”, se arată într-un comunicat postat pe site-ul Parlamentului UE.

Potrivit textului, eurodeputaţii cred că este improbabil ca această crimă să fi fost comisă fără cunoştinţa sau controlul prinţului moştenitor Mohammad bin Salman.

Conform rezoluţiei, guvernele statelor UE sunt îndemnate să impună un embargou privind exporturile de armament spre Arabia Saudită.

Citește și : Trump acuză presa tradiţională că este ”în mare parte” responsabilă de ”furia” din SUA

Membrii PE cer Înaltului reprezentant UE pentru Afaceri Externe, Federica Mogherini, şi ţărilor membre UE să înceapă aplicarea de sancţiuni punctuale, precum vize şi blocarea activelor financiare, imediat după anunţarea concluziilor investigaţiei.

Germania a anunţat deja sistarea exporturilor de armament spre Arabia Saudită, iar cancelarul Angela Merkel a îndemnat aliaţii să ia măsuri similare după “asasinatul monstros” comis în Consulatul saudit din Istanbul.

Jamal Khashoggi a dispărut în Consulatul Arabiei Saudite din oraşul turc Istanbul. Arabia Saudită a admis că editorialistul cotidianului The Washington Post a fost ucis, încercând să atribuie crima unor agenţi care au acţionat pe cont propriu.

Dovezile existente sugerează că prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, a coordonat operaţiunea de asasinare a jurnalistului disident Jamal Khashoggi, iar teoria conform căreia autorii ar fi militari indisciplinaţi este o “ficţiune”, a afirmat sir John Sawers, un fost director al MI6.

Arabia Saudită a negat că prinţul moştenitor saudit ar fi implicat în acest complot.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a cerut clarificări din partea Arabiei Saudite în acest caz.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.