Cazul Khashoggi: Trump a vorbit cu regele saudit Salman, Mike Pompeo pleacă în Arabia Saudită

Publicat:

Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat luni într-o postare pe Twitter că a vorbit cu regele Salman al Arabiei Saudite, care i-a spus că ‘nu ştie’ nimic despre soarta jurnalistului saudit dispărut Jamal Khashoggi, potrivit AFP, scrie Agerpres.

Donald Trump a anunţat de asemenea că îl ‘trimite imediat’ pe secretarul de stat Mike Pompeo în Arabia Saudită pentru a vorbi direct cu regele Salman, conform dpa.


Citește și : Germania: Luarea de ostatici din Koln s-a încheiat. Autorul atacului a fost imobilizat

‘Tocmai am vorbit cu regele Arabiei Saudite care spune că nu ştie ce s-ar fi putut întâmpla cu ‘cetăţeanul nostru saudit”, a afirmat Trump în postarea sa pe Twitter. ‘Îl trimit imediat pe secretarul de stat să se întâlnească cu regele’, a adăugat el.

Arabia Saudită dezminte categoric orice implicare în dispariţia jurnalistului, un critic al prinţului moştenitor Mohammad bin Salman, care colabora cu ziarul Washington Post şi trăia în Statele Unite din 2017.

Jamal Khashoggi nu a mai fost văzut de când a intrat la 2 octombrie în Consulatul saudit din Istanbul pentru nişte demersuri administrative legate de căsătoria cu o femeie cu cetăţenie turcă.

Potrivit oficialilor turci, Jamal Khashoggi a fost asasinat de agenţi saudiţi.

Preşedintele american, un mare aliat al Arabiei Saudite, a evocat pentru prima oară în cursul weekendului o posibilă implicare a Riadului în dispariţia jurnalistului şi a ameninţat cu ‘pedepse severe’ regatul wahhabit în cazul în care lucrurile se confirmă.

El s-a declarat pesimist în legătură cu soarta jurnalistului. ‘Aşa cum stau lucrurile în prezent, se pare că nu-l vom mai vedea şi este foarte trist’, a admis Donald Trump.

Citește și : ONU: Foametea a lovit Afganistanul de trei ori în ultimii 20 de ani. Trei milioane de afgani în situaţie de urgenţă alimentară absolută

Regele Salman i-a spus preşedintelui Trump în timpul convorbirii lor că saudiţii ‘lucrează îndeaproape cu Turcia pentru a găsi un răspuns’, potrivit tweet-ului preşedintelui SUA.

Autorităţile turce urmau să efectueze luni o percheziţie la consulatul saudit din Istanbul, la două săptămâni de la dispariţia lui Jamal Khashoggi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.