Cazul Khashoggi : Turcia se îndoieşte de voinţa Arabiei Saudite de a ”coopera sincer”

Publicat:

Turcia şi-a exprimat miercuri îndoiala cu privire la voinţa Arabiei Saudite de a ”coopera sincer” în ancheta cu privire la uciderea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi la consulatul ţării sale la istanbul, relatează AFP, potrivit news.ro.

Un oficial turc a declarat, sub protecţia anonimatului, pentru AFP, că oficialii saudiţi sunt ”preocupaţi mai ales să obţină probele pe care le avem împotriva autorilor crimei”. ”Noi nu am avut impresia că ei vor să coopereze sincer în anchetă”, a adăugat el.


Citește și : INCENDIU puternic în portul Bracelona. O navă de transport de mărfuri a intrat în coliziune cu o macara

El a făcut aceste declaraţii în timp ce procurorul general saudit Saud bin Abdallah al-Muajab se află în Turcia de duminică, în cadrul acestei anchete.

”Noi le-am cerut reprezentanţilor saudiţi informaţii despre locul unde se află cirpul lui Jamal Khashoggi şi identitatea unui presupus complice local”, a continuat acest oficial turc, care a reiterat solicitarea Ankarei ca cei 18 suspecţi arestaţi în Arabia Saudită să fie extrădaţi în Turcia, ”pentru ca ei să dea socoteală pentru faptele lor”.

Jamal Khashoggi, un editorialist şi colaborator al ziarului american The Washington Post (WP), a fost ucis în Consulatul Arabiei Saudite din istanbul la 2 octombrie, după ce a intrat în sediul misiunii în vederea unor demersuri administrative.

Corpul său nu a fost găsit, iar Riadul insistă că a fost încredinţat, după asasinat, unui ”colaborator local”.

În urma unor presiuni internaţionale, Riadul a recunoscut, după ce iniţial a negat, timp de mai multe zile, uciderea jurnalistului în consulatul său, într-o operaţiune ”neautorizată” şi a prezentat mai multe versiuni contradictorii care au provocat scepticism.

Potrivit presei turce, corpul lui Jamal Khashoggi a fost dezmembrat de agemţi trimişi de Riad, care l-au ucis în consulat.

Mai mulţi oficiali şi publicaţii turce l-au incriminat în mod direct pe prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, supranumit ”MBS”, în acest asasinat, însă Riadul încearcă să-l scoată în afara acestor suspiciuni şi insistă asupra caracetrului ”neautorizat” al operaţiunii.

ONU VREA EXPERŢI INTERNAŢIONALI ÎN ANCHETĂ

Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului Michelle Bachelet şi-a exprimat marţi dorinţa ca experţi internaţionali să participe la ancheta cu privire la uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi şi a cerut Arabiei Saudite să dezvăluie locul unde se află corpul.

Pentru ca ancheta să poată să fie efectuată fără amestecul unor consideraţii politice, participarea unor experţi internaţionali, care să aibă acces deplin la probe şi martori, ar fi foarte de dorit”, a apreciat, citată într-un comunicat, Michelle Bachelet.

Ea a subliniat importanţa stabilirii faptului dacă ”infracţiuni grave ale dreptului omului, precum tortura, execuţia sumară sau dispariţia forţată au fost comise” şi identificării oricăror persoane implicate ”în această crimă, indiferent de funcţia lor oficială”.

”Îndemn autorităţile saudite să dezvăluie locul unde se află corpul (lui Khashoggi) imediat şi fără amânări”, a adăugat Înaltul Comisar ONU însărcinat cu Drepturile Omului, subliniind importanţa ”crucială” a autospiei acestuia.

Aceasta a fost a treia oară când Bachelet a publicat un comunicat cu privire la această crimă, în contextul în care corpul jurnalistului este de negăsit, la aproape o lună de la uciderea sa, la 2 octombrie.

Citește și : Marea Britanie vrea să-şi extindă reţeaua diplomatică în lume

Ea a lansat acest apel, în contextul în care preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a exercitat din presiuni asupra Riadului, marţi, îndemnndu-l pe procurorul general saudit – care s-a dus la consulatul saudit de la istanbul, scena morţii jurnalistului – să dezvăluie identitatea comanditarilor.

Saud bin Abdallah al-Muajab a vizitat Consulatul Arabiei Saudite, unde a stat aproape o oră şi jumătate, după ce a discutat cu procurorul general al republicii turce la Istanbul, Irfan Fidan, a doua oară în două zile. El nu a făcut declaraţii de presă.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.