X

Cazul Skripal : Oraşul Salisbury este sigur pentru rezidenţi şi vizitatori (Theresa May)

Premierul britanic Theresa May a declarat miercuri că oraşul Salisbury, unde pe 4 martie un fost spion rus şi fiica acestuia au fost otrăviţi, este sigur pentru rezidenţi şi vizitatori, în timp ce continuă operaţiunile de decontaminare a celor nouă locuri unde au fost identificate urme ale agentului neurotoxic de uz militar Noviciok, folosit în otrăvirea celor doi, informează agenţia EFE, conform agerpres.

Theresa May a asigurat că nu este necesară ‘nicio măsură suplimentară de precauţie’ pentru deplasarea în acel oraş. ‘Cordoanele sunt menţinute în zonele unde se desfăşoară activităţi de curăţire pentru a proteja publicul’, astfel încât să se poată garanta că şi aceste locuri sunt deplin sigure, a adăugat şefa executivului.

Citește și : Aproape 30.000 de migranți africani au intrat în Turcia de la începutul anului (Suleyman Soylu)

Conform autorităţilor, operaţiunile de decontaminare, la care participă peste 200 de militari şi care vor costa milioane de lire sterline, vor dura mai multe luni.

Guvernul britanic a anunţat cu câteva zile în urmă că substanţa chimică folosită împotriva lui Serghei Skripal şi a fiicei acestuia, Iulia, era sub formă lichidă, iar concentraţia ei cea mai înaltă a fost identificată în casa fostului spion rus.

Autorităţile britanice consideră că atacul asupra celor doi a fost executat de serviciile secrete ruse, acuzaţii negate de Moscova. Conform publicaţiei The Telegraph, poliţia şi serviciile secrete britanice ar fi identificat unii suspecţi cheie, care după operaţiunea de otrăvire au revenit în Rusia.

Citește și : România şi Bulgaria sunt pregătite pentru o intrare imediată în spaţiul Schengen (Comisia LIBE a Parlamentului European)

Tags: neurotoxicNoviciokSalisburyThe TelegraphTheresa May
Categorii: Diaspora